În ultima şedinţă a Consiliului Local, aleşii orădenilor au aprobat primul regulament de deszăpezire din istoria oraşului. Pe lângă faptul că împarte străzile în categorii de urgenţă, procedura de lucru stabileşte şi intervalul de timp în care ele trebuie să fie curăţate de omăt, dar şi sancţiunile pe care RER Ecologic Service le riscă dacă nu-şi face treaba.

Străzi cu întâietate

Programul de măsuri specifice iernii adoptat de municipalitate este structurat pe trei capitole: prevenirea şi neutralizarea poleiului, împrăştierea de material antiderapant când stratul de zăpadă este până în 5 centimetri, respectiv deszăpezire când stratul e mai gros de atât.

Orice intervenţie se va face la alertarea Comandamentului de deszăpezire şi exclusiv în funcţie de "topul" priorităţii străzilor. Cele 756 de străzi cuprinse în program au fost împărţite în patru categorii de urgenţă. Cele mai importante sunt cele 148 din Urgenţa 1, adică marile bulevarde, arterele cele mai circulate ale oraşului şi intrările în municipiu. În Urgenţa 2 sunt incluse 226 de străzi, majoritatea din cartiere, în Urgenţa 3 alte 174 de străzi importante, iar în ultima categorie 250 de străzi, majoritatea situate pe dealurile oraşului.

Strada şi ora

Împrăştierea de material antiderapant când stratul de zăpadă este mai subţire de 5 centimetri se va face atât preventiv, cât şi pentru neutralizare, adică pentru înlăturarea omătului. Preventiv, sarea, nisipul ori clorura de sare se vor arunca doar pe arterele din Urgenţa 1, dar contra-timp. Conform regulamentului, când zăpada e încă puţină, străzile din Urgenţa 1 trebuie curăţate în maxim trei ore de la alertare, iar cele din Urgenţa 2 în cel mult şase ore.

Pe străzile de categoriile 3 şi 4, potrivit regulamentului, "se intervine numai punctual, unde situaţia o impune". Altfel spus, utilajele nu vor trece pe fiecare stradă de acest tip, ci doar acolo unde, în caz contrar, circulaţia ar fi cu totul imposibilă.

Să iasă plugurile!

Dacă stratul de zăpadă este mai mare de 5 centimetri, străzile din Urgenţa 1 vor trebuie să fie practicabile în cel mult patru ore de la alertare, iar dacă ninsoarea va fi continuă, pe aceste străzi utilajele vor trebui să treacă din trei în trei ore.

Arterele din Urgenţa 2 vor trebui deszăpezite în cel mult opt ore de la alertare, iar următoarele treceri se vor face tot la cinci ore. Şi în acest caz, în urgenţele 3 şi 4 se va interveni doar pe şoselele unde se face "comandă" expresă. O stradă de urgenţa 3, de pildă, va trebui deszăpezită în cel mult opt ore de la alertare, iar din 12 în 12 ore utilajele RER Ecologic Service vor trebui să mai treacă pe acolo. La Urgenţa 4, timpul de intervenţie este de 12 ore de la alertare, iar trecerile se vor face o dată pe zi. Pentru asemenea operaţiuni, operatorul a fost obligat să aibă la dispoziţie 35 de utilaje.

Curăţată şi transportată

Odată cu deszăpezirea sau imediat după încheierea acţiunii, după caz, muncitorii RER Ecologic Service vor trebui să transporte zăpada, astfel încât mormanele adunate să nu încurce şi mai rău traficul prin lăsarea lor pe marginea carosabilului.

O altă noutate adusă de regulamentul "alb" este prevederea conform căreia, dacă nu îşi va face treaba ca la carte, RER Ecologic Service va putea fi sancţionată cu o penalizare de 0,5% din valoarea contractului pentru fiecare abatere constatată.

Reprezentanţii Primăriei au verificat deja utilajele şi stocurile de material antiderapant ale operatorului de salubritate, negăsind până acum nicio neregulă. Aşa că, mai departe, de vreme ce obligaţiile sunt bine stabilite, iarna aceasta oraşul ar trebui să fie acoperit cu omăt, după câteva ore de ninsoare, doar pe acoperişuri...