Conducătorul şcolii de ghizi aflat, sâmbătă după-amiază, cu un grup de 51 de persoane în Munţii Retezat, relatează în amănunt, într-o postare pe Facebook, modul în care au decurs evenimentele petrecute în timpul avalanşei în care şi-au pierdut viaţa Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi.

În esenţă, Cătălin Ioan Berenghi povesteşte că le-a spus celor din grupul prins de avalanşă să nu urmeze traseul început şi susţine că avalanşa nu a fost provocată de grupul pe care îl conducea, format din 51 de persoane.

"Am discutat cu ei si le-am zis ca noi vom merge spre varf pe TRASEUL DE CREASTA si ca ar fi recomandat si pentru ei sa mearga pe acelasi traseu, am insistat si a 2 a oara spunandu-le ca este risc de avalansa pe traseul de vara. Am pornit catre varf dar la scurt timp am fost depasiti de cele 7 persoane, (2 barbati, 2 femei si 3 copii) care au pornit pe TRASEUL DE VARA, ADICA PE CURBA DE NIVEL. Am ramas surprins ca nu au venit pe traseul de creasta asa cum este indicat in turele de iarna si au continuat pe traseul cu risc de avalansa", a povestit Berenghi pe Facebook.

Totodată, el a spus şi că a trimis o echipă din grupul său să le acorde primul ajutor victimelor, precizând, totodată, că cel mai greu moment a fost cel în care a încercat să îi convingă pe părinţii ai căror copii tocmai muriseră să le lase trupuile acolo.

"Cineva striga "AJUTOR AVALANSA", era un tipat disperat. Am adapostit grupul care se afla intr-o zona in care vantul batea foarte tare 70- 80 km/h iar temperatura resimtita era de -15° -20°C. Am decis sa trimit o echipa formata din 3 persoane, echipati cu corzi, 3 truse de prim ajutor si statii de emisie receptie. Am asteptat ca acestia sa ajunga la locul accidentului pentru a-mi comunica starea celor surprinsi de avalansa. Intr-un final, apelul lor a venit dar suna astfel: «Am ajuns, 5 sunt in picioare, loviti, raniti dar se deplaseaza si 2 persoane decedate, un baiat si o fetita» . Am rugat inainte sa faca constatari si supozitii sa le verifice acestora semnele vitale (puls si respiratie). Dupa verificarea celor din echipa raspunsul a fost acelasi: «NU AU PULS SI NU RESPIRA», fapt confirmat initial si de parintii celor 2 copii, care verificasera si ei starea acestora", a spus el. "Dupa o lupta de convingere parintii au fost convinsi sa lase trupurile copiilor decedati acolo, pentru ca vom veni ulterior sa-i recuperam. Era decizia cea mai inteleapta care putea fi luata in acel moment de criza deoarece, temperatura era -15° ,-20°C, cei 5 erau in stare de soc dupa avalansa, dupa decesul celor 2 copii si dupa loviturile suferite in timpul avalansei", a mai scris ghidul.

Acesta a mai ţinut să sublinieze şi că, în ciuda unor informaţii apărute în presă, grupul de 51 de persoane nu a provocat avalanşa, că în grupul lor nu au existat copii şi că nimeni din grup nu s-a abătut de la traseu.

După cum se ştie, avalanşa produsă sâmbătă după-amiază, în Masivul Retezat, a surprins grupul de şapte persoane, din care făceau parte cei doi copii care au murit. Aceştia, alpinişti cu experienţă şi cu numeroase recorduri europene şi mondiale, au fost loviţi de stânci în timp ce zăpada a luat-o la vale şi astfel copiii şi-au pierdut viaţa.

Între timp, trupurile celor doi copii au fost coborâte duminică seară. Luni, Ovidiu Popescu, tatăl Getei Popescu, rănit în avalanșă, a fost externat pe propria răspundere din spitalul Municipal Hunedoara.