Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta au făcut publice detalii din dosarul furtului din satul Tămaşda, comuna Avram Iancu, dosar în care doi tineri arădeni au fost arestaţi preventiv, iar un altul a fost plasat sub control judiciar, după ce au spart o locuinţă din care au furat peste 40.000 de lei.

Fiul proprietarilor prădaţi, un adolescent de 17 ani, a pus la cale întreaga poveste, supărat că părinţii nu-i dădeau câți bani voia el, şi i-a ghidat pe hoţi prin Snapchat, pentru o parte din suma furată. Cel puțin unul dintre hoți face parte dintr-un anturaj cu substanţe interzise.

Ghidaţi prin mesaje

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, în urma unui comunicat al Poliţiei Bihor, spargerea a fost dată în noaptea de 25 spre 26 martie. Hoţii, Sebastian Nicuşor Pasc şi Bogdan Lucian Mihuţ, ambii din localitatea Hălmagiu, au primit pontul de la o rudă a victimelor. Au ajuns în Tămaşda cu maşina condusă de un amic de-a lor, Alexandru Bogdan Sirban, din comuna Vârfurile, şi tot acesta i-a şi dus acasă, după spargere.

Joi, 30 martie, Pasc, Mihuţ şi Sirban au fost ridicaţi de poliţiştii din Cefa şi reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzația de furt calificat, iar Judecătoria Salonta a decis apoi arestarea lui Pasc şi Mihuţ pentru 30 de zile. Sirban a fost plasat sub control judiciar 60 de zile, pentru complicitate.

Detalii frapante despre spargere au fost furnizate de anchetatori printr-un comunicat de presă transmis sâmbătă seară.

Înarmaţi cu cagulă şi levier

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, ruda la care făcea referire comunicatul Poliţiei Bihor este nimeni alta decât fiul proprietarilor, care i-a ghidat tot timpul pe hoţi, prin aplicaţia de mesagerie Snapchat, „care criptează comunicarea și șterge automat mesajele”.

Cei trei arădeni, toţi cu vârste de 20 şi 21 de ani, au fost ajutaţi constant de adolescentul bihorean, în vârstă de 17 ani.

Conform informării, spărgătorii au aşteptat momentul potrivit pentru spargere: sâmbăta seara, când părinţii ajutorului lor erau plecaţi de acasă.

Pe 25 martie, în jurul orei 22.30, Pasc şi Mihuţ, "ambii purtând mănuşi pentru a nu lăsa amprente, fiind şi mascaţi, cu glugi, context în care arătăm şi că primul avea un articol vestimentar de ski care îi acoperea faţa iar cel de al doilea o cagulă şi ţinea un levier ascuns în geacă", au pornit spre casa din Tămaşda în maşina VW Passat a tatălui lui Mihuţ, condusă de Sirban.

Pasc şi Mihuţ "au pătruns (fără drept şi prin escaladarea gardului din plasă) în curtea imobilului (locuinţa părţii civile P. M.), după care au intrat în casă, pe uşa închisă dar neasigurată, iar apoi, prin efracţie (forţarea uşii de acces cu obiectul amintit anterior) au ajuns în dormitorul de la etaj, de unde au sustras suma de 3.000 de lei şi un card bancar (neutilizat) dintr-o poşetă, 35.000 dintr-un dulap şi un plic în care se aflau suma de 2.000 RON și 150 euro, de sub lenjeria aflată pe un raft, în partea superioară, cauzând astfel un prejudiciu total de 40.738,82 RON (40.000 +738,82 echivalent lei la cursul BNR din 25.03.2023)", detaliază comunicatul procurorilor.

Au cheltuit banii în club

Apoi, cei doi s-au întors la maşina în care îi aştepta Suciu, parcată lângă podul CFR de la intrarea în localitate. Lăsând la o parte suma cuvenită "mesagerului", cei trei arădeni s-au împărţit frăţeşte pe bani, iar apoi s-au întors în Arad.

Pentru a înlătura senzaţia că au fost împreună, cei trei s-au despărţit. Sirban şi-a luat maşina pe care o lăsase în localitatea arădeană Ineu, un Audi A4, în vreme ce Mihuţ şi Pasc şi-au continuat deplasarea în maşina tatălui lui Mihuţ. Apoi, au "spart" în aceeași noapte o parte din banii furaţi într-un club.

Procurorii au stabilit că tinerii au planificat minuţios spargerea, "inclusiv prin folosirea mănuşilor, măştii, cagulei, în vederea împiedicării identificării, a levierului pentru efracţie, respectiv prin schimbarea autoturismului". Totul, la iniţiativa fiului victimelor!

Poveste cu substanţe interzise

Premeditarea a reieşit inclusiv din mesajele transmise de fiul bihorenilor prăduiţi, "care urma să primească suma de 2.500 RON pentru informaţile oferite", dar care nu răspunde penal, pentru că părinţii săi nu au făcut plângere împotriva lui.

Băiatul "i-a dezvăluit toate detaliile relevante inculpatului P. (Pasc – n.r.), prin intermediul aplicaţiei Snapchat, inclusiv faptul că membrii familiei nu vor fi acasă, iar apoi i-a direcţionat, în timp real, prin acelaşi sistem de comunicaţie electronică, pentru a ajunge la locuinţă, respectiv în vederea găsirii bunurilor căutate", au reţinut anchetatorii.

De altfel, procurorii arată că băiatul a fost chiar cel care a pus la cale întregul furt, pe motiv că părinţii nu îi dădeau suficienţi bani.

Informarea nu detaliază de ce a avut atât de mare nevoie de bani adolescentul, însă precizează că unul dintre hoții pe care i-a angajat face parte „dintr-un anturaj în care se consumau şi substanţe interzise”.

"Din datele şi informaţiile obţinute de organele de poliţie a rezultat faptul minorul, pe fondul unor tensiuni în familie şi a faptului că nu primea de la părinţi sumele de bani pe care le solicita, l-a contactat pe inculpatul P. S-N. (Sebastian Nicuşor Pasc – n.r.) (care făcea parte dintr-un anturaj în care se consumau şi substanţe interzise) pentru a putea plănui şi săvârşi infracţiune de furt calificat", explică anchetatorii în comunicat.

Decizia Judecătoriei Salonta nu este definitivă, putând fi atacată, la Tribunalul Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!