Un orădean a sesizat BIHOREANUL că, pe 29 decembrie, Crişul Repede a fost poluat pe malul drept, în zona Podului Intelectualilor din Oradea. În apă a apărut o substanţă albă ce semăna cu un detergent ori alt tip de produs de curăţenie.

"Într-adevăr a fost o mică poluare, dar de scurtă durată. Pe sistemul de canalizare al oraşului a ajuns ceva substanţă poluantă şi de acolo în râu. Conform procedurilor, am sesizat Compania de Apă, însă pe când au ajuns ei să verifice, substanţa dispăruse. A dispărut cam în 20-25 de minute", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Pasztor Sandor.

Cel mai probabil, un orădean a deversat substanţa poluantă în sistemul de canalizare. Poluarea nu a cauzat, însă, pagube semnificative, mai spune Pasztor.

Pe de altă parte, şeful ABA Crişuri a anunţat că zilele următoare vor fi mai ploioase pentru orădeni. Potrivit unei informări din Ungaria, din noaptea de joi spre vineri vor începe ploile, autorităţile aşteptându-se la precipitaţii de 20-25 de litri pe metrul pătrat. Acestea nu vor cauza, însă, probleme, dat fiind că în a doua jumătate a anului trecut Oradea şi zona de sud-vest a judeţului s-a confruntat cu o semi-secetă, care a dus la scăderea semnificativă a apei din subsol.