Vacanţa de vară nu le-a fost de ajuns ca să înveţe. Dintre cei 1.499 de elevi bihoreni care au dat examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă, doar 314 au promovat examenul, dar nici unul nu are medie peste 9!

Potrivit datelor furnizate marţi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în această sesiune s-au înscris 1.781 de elevi, din care s-au prezentat 1.499, iar 17 au fost eliminaţi din examen.

Post-eliminaţii

Interesant este că dintre cei 17 eliminaţi, 12 au fost daţi afară din săli în timpul probelor, iar cinci după ce profesorii au vizionat înregistrările audio-video, dovadă că au învăţat ceva din mega-scandalul de la Ştei din sesiunea de vară a Bacalaureatului, unde în urma vizionării înregistrărilor 108 elevi au fost daţi afară.

"Comisia Judeţeană de Bacalaureat a sugerat tuturor comisiilor de examen ca, ţinând cont de incidentele din sesiunea precedentă şi că acum sunt mai puţine săli de examen, să vizioneze înregistrările, iar unde constată probleme, să ia decizii", a explicat, marţi, pentru BIHOREANUL şeful IŞJ Bihor, Alin Novac-Iuhas. Astfel, după fiecare examen, comisiile de Bacalaureat au vizionat înregistrările din săli şi în total au depistat cinci elevi care au copiat, drept urmare fiecare a fost eliminat. "Aceste cazuri sunt în mai multe centre, nu într-unul singur", a mai spus inspectorul şcolar general.

Picaţi pe capete

Cât despre notele elevilor bihoreni, potrivit IŞJ Bihor, din cei 1.168 de candidaţi respinşi la examenul de Bacalaureat 215 au avut medii sub 6.

Dintre cei 314 care au promovat Bacalaureatul, 245 au avut medii între 6-6.99, 63 de elevi au avut medii între 7-7.99, iar şase candidaţi au medii între 8-8.99.

"Rata de promovabilitate înainte de contestaţii pentru examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, este de 20.95%", arată IŞJ Bihor.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii marţi între orele 16 – 20, iar în 4 septembrie vor fi afişate rezultatele finale la centrele de concurs şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.