Pentru a sărbători Ziua Europei, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a găzduit, duminică, o dezbatere cu tema "Europa: proiect şi realitate" la care au participat studenţi şi cadre universitare.

După discursul secretarului ştiinţific al Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă, care a vorbit despre ziua de 9 mai şi semnificaţia acesteia pentru Uniunea Europeană, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Lia Pop, a susţinut o prezentare despre "Parlamentul European în 2010", cu trimitere la schimbările aduse de Tratatul de la Lisabona în designul instituţional.

În cea de-a doua parte a întâlnirii a avut loc o dezbatere cu tema "Europa: proiect şi realitate", în cadrul căreia cei prezenţi au fost împărţiţi în două tabere: euro-sceptici şi euro-optimişti. Discuţiile au fost moderate de către Octavian Haragoş, şi Zoltan Hizo, realizatori de emisiuni la TVS, respectiv la TTV.

La dezbatere au participat studenţii şi profesori ai facultăţii organizatoare, masteranzii la "Politici publice europene", reprezentanţi ai studenţilor din Senatul Universităţii, precum şi elevi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

Cei prezenţi au mai dezbătut teme precum relaţia Republicii Moldova cu România sau impactul actualei crize economice şi financiare asupra Europei, dar au comentat şi pe marginea aşteptărilor tinerilor români vizavi de construcţia europeană şi beneficiile integrării pentru statele membre.

La finalul întâlnirii invitaţii au primit drept cadou cartea "Pentru Parlamentul European", scrisă de prof. univ. Dr. Lia Pop, dar au şi gustat din tortul care a purtat însemnele Europei şi cu numele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.