Săptămânile ce urmează au o importanţă deosebită în ceea ce priveşte sistemul juridic românesc. Astfel, se aşteaptă, pe de-o parte adoptarea în parlament a legii de punere în aplicare a Codului civil, iar pe de altă parte va fi lansat în dezbatere publică proiectul legii de punere în aplicare a Noului cod de procedură civilă.

Referitor la Codul civil, dacă adoptarea legii de punere în aplicare va însemna fixarea unei date concrete de intrare în vigoare a acestuia, în ceea ce priveşte procedura, supunerea în dezbatere publică a proiectului legii de punere în aplicare a noului cod de procedură civilă va însemna lansarea unor discuţii în mediul juridic cu privire la soluţiile adoptate prin proiect.

Aşa cum arătam şi săptămâna trecută, trebuie să avem în vedere şi faptul că dacă prevederile Codului Civil îşi vor produce efectele abia peste câţiva ani deoarece se vor aplica doar situaţiilor juridice născute ulterior intrării sale în vigoare, dispoziţiile procedurii civile vor fi de imediată aplicabilitate, iar marea problemă constă în faptul că soluţiile adoptate de legiuitorul român nu sunt cunoscute suficient de către judecători şi avocaţi.

De aceea, este foarte important ca, în acest moment să se studieze de către toţi profesioniştii dreptului soluţiile preconizate prin legea de punere în aplicare a noului cod de procedură care vor fi disponibile în perioada imediat următoare pentru a putea fi semnalate în timp util eventualele erori sau soluţii discutabile. Doar în acest mod, dezbaterea publică şi-ar atinge scopul efectiv, nu doar pe cel formal, şi ar conduce la corectarea neajunsurilor ridicate.

Dacă această dezbatere publică nu va fi efectivă - prin organizarea unor evenimente de natură a contribui la semnalarea problemelor de aplicare a dispoziţiilor procedurale - dezbaterea publică nu va avea niciun efect şi vom ajunge la situaţia în care se va recurge din nou la ordonanţe de urgenţă pentru a se modifica un cod care ar trebui conceput să reziste în timp, afectând iremediabil imaginea publică şi aşa şifonată a sistemului juridic românesc.

De aceea, în această perioadă poate mai mult ca oricând, rolul celor care aplică dreptul este esenţial cu privire la stabilitatea viitoarei legislaţii.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476