Aşa cum se întâmplă în Cluj-Napoca de ani buni, Oradea îşi ia avânt imobiliar. Pe străzile din centrul oraşului, fiecare casă scoasă la vânzare devine o oportunitate pentru firmele care au bani să investească în construirea de clădiri moderne, cu apartamente pe care ştiu că le vor vinde uşor. Oradea e pe val, iar locuinţele noi îşi găsesc rapid proprietari.

Adesea, investiţiile de acest fel se fac cu preţul nemulţumirii vecinilor. E şi cazul unui bloc cu 28 de apartamente pe care o firmă din Cluj vrea să-l construiască, cu 1,8 milioane de euro, pe strada Primăriei. Orădenii care se învecinează cu şantierul se tem că locuinţele lor, vechi de peste un secol, vor crăpa sau chiar se vor prăbuşi în timpul lucrărilor la clădirea nouă, care va fi alipită de proprietăţile lor. Supăraţi, oamenii dau faţă în faţă cu realitatea unui oraş în dezvoltare: un bloc nou se poate lipi de casele lor, indiferent dacă sunt sau nu de acord.

Investiţie contestată 

Pe partea dreaptă a străzii Primăriei, aproape de intersecţia cu Bulevardul Decebal, în locul unei case cu un nivel şi mansardă şi a unei hale, până la finalul acestui an va fi ridicat un complex rezidenţial format dintr-un bloc cu 2 etaje şi mansardă şi un altul cu un etaj. În total, cele două clădiri vor avea 28 de apartamente cu o cameră, la parter va fi amenajat un spaţiu comercial, iar în subteran va fi săpată o parcare cu 29 de locuri. 

Investiţia de 1,8 milioane de euro aparţine unei firme din Cluj, Eud DrumConstruct SRL, care a cumpărat terenul de 1.100 mp şi construcţiile de la o firmă locală, Ştefania Imob, care la rându-i le cumpărase, cu un an înainte, de la un italian.

Vecinii s-au impacientat încă din vară, când au aflat planurile dezvoltatorului. "Prin august s-a pus în dezbatere publică un plan urbanistic conform căruia toate construcţiile de pe teren se demolează şi în loc se ridică una nouă, mare şi alipită de casa mea, care îmi va acoperi mai multe geamuri. Nimeni nu mi-a cerut acordul!", spune Ioan Chindle (foto), proprietarul clădirilor de pe partea stângă a viitoarei construcţii, inclusiv al casei de pe colţ, în care funcţionează o farmacie, şi a celei care găzduieşte clubul de noapte Valentine’s. Recunoaşte că el însuşi ar fi vrut să cumpere proprietatea, dar spune că nu ar fi demolat nimic. "Hala o transformam într-un magazin Carrefour, iar casa o dădeam în chirie", zice bărbatul. 

Cu jalba la Primărie 

Nemulţumiţi sunt şi vecinii de pe cealaltă parte. "Face o parcare subterană cât tot terenul, săpând pe lângă fundaţii. Casa noastră are peste 100 de ani, cine îmi garantează că nu se va prăbuşi?", spune Daciana Cherecheş, a cărei mamă deţine una dintre casele de pe latura din dreapta.

Oamenii au anunţat Primăria că se opun construcţiei, pentru că este mai înaltă decât casele lor şi foarte apropiată de acestea, iar lor nu li s-a cerut vreun acord. În plus, şi-au expus şi temerile privind siguranţa clădirilor în urma săpăturilor la parcarea subterană. "Suntem 23 de proprietari în clădirea de pe partea dreaptă şi cu nici unul n-a discutat înainte, să ne explice ce măsuri de siguranţă îşi iau", zice despre investitori Ştefan Kökövics (foto).

"Am făcut două sesizări la Primărie, semnate de noi toţi. Am primit răspunsuri tehnice, din care un om de rând nu înţelege nimic. Noi suntem oameni simpli, care ne temem că ne cad casele pe noi, iar Primăria n-a arătat pic de înţelegere", reclamă Cherecheş.

Sesizările au produs o singură schimbare: Primăria a obligat dezvoltatorul să facă o fundaţie pe piloţi, printr-o tehnică de excavare fără vibraţii, menită să protejeze clădirile învecinate. Restul proiectului a rămas în picioare, iar în decembrie firma din Cluj a obţinut autorizaţiile pentru demolare şi construire, după care s-a apucat de lucru. 

În văzul lumii

Casa care exista pe Primăriei nr. 53 a fost demolată înainte de Anul Nou, iar pentru Chindle a însemnat o problemă în plus: unul din imobilele sale avea un perete comun cu construcţia şi, odată cu demolarea, două încăperi au rămas... deschise! 

"E de toată minunea: baia mea de la etaj o vede acum oricine trece pe stradă", zice bărbatul. A reclamat situaţia Primăriei, dar degeaba: peretele demolat era al casei vecine, nu al său, aşa că dezvoltatorul nu a încălcat nicio lege.

Totuşi, Chindle contestă în continuare întregul proiect, iar zilele trecute, pe lângă reclamaţii la Primărie, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia pentru Cultură (întrucât investiţia este în centrul istoric al Oradiei), a făcut şi o plângere la Parchetul Bihor, acuzând o tulburare de posesie. În plus, a deschis un proces la Tribunal, cerând suspendarea autorizaţiilor de demolare şi construcţie şi a aplicării Hotărârii Consiliului Local prin care s-a aprobat planul investiţiei.

Alipire fără voie

Între timp, însă, constructorii îşi văd de treabă şi susţin că nu au greşit cu nimic. "Noi nu am fost solicitaţi de o nicio autoritate a statului, sub nicio formă, să prezentăm alte documente sau înscrisuri. Alipirea a fost până acum în calcan şi tot aşa va fi, cu menţiunea că noi facem nişte piloţi foraţi, tocmai pentru a stabiliza terenul şi clădirile învecinate", spune administratorul firmei Eud DrumConstruct, Ovidiu Mureşan. 

Un arhitect consultat de BIHOREANUL confirmă că oamenii nu se pot opune alipirii. "Pe străzile unde casele sunt deja alipite, cum este şi strada Primăriei, investiţiile noi se pot face la fel, fără a fi nevoie de acordul vecinilor", spune specialistul. La solicitarea ziarului, Primăria a confirmat la rându-i că acordul vecinilor direct afectaţi nu este necesar. 

Asiguraţi de constructor

Deşi Primăria nu l-a obligat să încheie asigurări pentru casele vecinilor, Mureşan afirmă că, aflând de nemulţumirile acestora, a acceptat să-i protejeze de eventuale daune. "La momentul începerii lucrărilor, vom avea asigurare de şantier şi asigurarea locuinţelor din jur, tocmai pentru siguranţa dânşilor", spune Mureşan. Prin faptul că a acceptat această cheltuială la care autorităţile nu l-au obligat, constructorul dovedeşte că a înţeles că vecinii săi ar putea fi păgubiţi.

Investitorul speră că astfel va cădea la pace cu orădenii din vecinătate. "Având în vedere că este un şantier, se lucrează calcan în calcan, perete în perete, într-adevăr există diferite momente în care dânşii se vor simţi stânjeniţi. Dar nu sunt nişte blocuri imense, e o investiţie mică şi cochetă. Sper că, până la final, şi vecinii vor fi mulţumiţi", zice clujeanul. 

Dacă nu, singurii fericiţi vor fi cei 28 de proprietari ai noilor apartamente din centrul oraşului...