Oradea se numără printre cele 11 oraşe din România în care compania farmaceutică Sanofi-aventis organizează acţiuni de screening gratuit, adică măsurători ale tensiunii arteriale şi determinări ale microalbuminurei. Cea din urmă este o analiză care evaluează afectarea rinichilor şi care, efectuată din timp, ajută pacienţii şi medicii să identifice tratamentul adecvat.

Screening-ul se adresează bolnavilor de diabet din Bihor care suferă şi de hipertensiune arterială şi se va face joi, între orele 8 şi 14, la Centrul Antidiabetic din cadrul Ambulatoriului Spitalului Judeţean (Policlinica nouă - strada Republicii nr. 35). Rezultatele vor fi eliberate pe loc.

"Zilnic, la Centru avem cel puţin 200 de pacienţi, pentru că suntem singurul centru din ţară care facem testul de hemoglobină glicată gratuit. Din cei 200, circa 150 sunt şi hipertensivi", a declarat dr. Amorin Popa, şeful Secţiei de diabetologie de la Spitalul Judeţean, dar şi şeful Comisiei naţionale de diabet.

Motivul care a dus la realizarea acestei acţiuni este că hipertensiunea arterială creşte, în cazul diabeticilor, pericolul de dezvoltare a afecţiunilor renale.

Medicul orădean a mai spus că analiza care va fi făcută joi gratuit bihorenilor costă, în general, între 50 şi 200 de lei.

În Bihor sunt circa 24.000 de diabetici, dintre care aproximativ 17.000 sunt şi hipertensivi.