Tratamentul medicamentos al diabetului zaharat cuprinde antidiabeticele orale şi insulinele. Diabetul non-insulino-dependent care nu poate fi controlat prin regimul dietetic răspunde bine la grupa medicamentelor pe bază de derivate de sulfoniluree (cum este tolbutamidul sau glipizidul), care sunt uşor de folosit şi, după majoritatea specialiştilor, sigure.
O altă grupă de medicamente este reprezentată de biguanide, dintre care metforminul este utilizat în cazurile de diabet ale obezilor, chiar şi ca unică terapie (se utilizează şi în combinaţie cu derivatele de sulfoniluree). Sunt şi alte clase de agenţi orali în studiu. Medicamentele orale sunt eficiente în formele mai uşoare de boală, iar în cele mai severe nu pot determina reducerea semnificativă a glicemiei, de aceea un procent mare de diabetici non-insuluino-dependenţi sunt în prezent trataţi cu insulină.
Tratamentul cu insulină se aplică pacienţilor cu diabet insulino-dependent şi, cum s-a arătat, la unii pacienţi cu diabet non-insulino-dependent. Insulina este un hormon pancreatic care controlează nivelul glicemiei. Actualmente se foloseşte insulină „umană” sintetizată care este identică cu hormonul uman.
Avantajul administrării de insulină este că se pot controla uşor simptomele bolii, dar menţinerea glicemiei în limite normale pe parcursul a 24 de ore este dificilă; la oamenii sănătoşi variaţiile glicemiei sunt mici tot timpul zilei, deoarece după mese este secretată cantitatea necesară de insulină care reglează nivelul gicemiei, evitându-se scăderea glucozei (hipoglicemia), pe când la diabetici nu se poate reproduce răspunsul fiziologic în totalitate, apărând frecvent hipoglicemia.
Nu există o schemă standard de tratament cu insulină, medicul specialist diabetolog fiind cel care stabileşte tipul de insulină şi dozele, eventualele asocieri şi ajustările necesare. Un lucru foarte important este automonitorizarea glicemiei cu aparate simple (glucometre) care arată glicemia prin analiza unei picături de sânge din deget, fapt ce determină sentimentul de independenţă la pacient prin vizualizarea imediată a efectului nerespectării dietei sau a tratamentului, avertizarea timpurie a hipoglicemiei incipiente sau prezenţa acesteia.
Atenţie!
Hipoglicemia este un fenomen frecvent la diabeticii insulino-dependenţi, putând fi cauzată de lipsa unei mese sau efectuarea unui efort fizic mai mare, dar putând apărea şi spontan. Bolnavii trebuie să ştie că atacurile de hipoglicemie sunt periculoase şi, dacă sunt frecvente, reprezintă un semn de agravare a bolii. Semnele sunt transpiraţia, nervozitatea, tremorul şi foamea. Mai problematică este hipoglicemia din timpul somnului, bolnavul putând relata că a prezentat transpiraţii, vise neplăcute şi dureri de cap dimineaţa.
Tratamentul este simplu, administrându-se zahăr, bomboane sau sucuri dulci dacă bolnavul este conştient, sau glucoză intravenos la cei inconştienţi. Fără aceste măsuri bolnavul poate intra în comă hipoglicemică.
Reţineţi!
La noi tratamentul diabetului este gratuit, utilizându-se antidiabetice orale de ultimă generaţie şi insuline „umane”. Este utilă testarea glicemiei la orice vârstă, dar mai ales la persoanele trecute de 40 de ani, la obezi şi la cei cu simptome specifice hiperglicemiei, diagnosticul putând fi pus uşor.
Bolnavul cu diabet este în evidenţa Centrului judeţean de diabetologie, unde se fac consultaţiile lunare (la bolnavii insulino-dependenţi) sau trimestriale (la cei non-insulino-dependenţi) şi prescrierea tratamentului cu insuline. Medicul de familie va urmări evoluţia bolii, fiind permanent în legătură cu medicul specialist diabetolog şi va prescrie tratamentul cu antidiabetice orale pe o perioadă de 3 luni la bolnavii non-insulino-necesitanţi.