Cristian Diaconescu, senator PSD, se afiliază grupului de parlamentari independenţi, a declarat pentru NewsIn Gabriel Oprea, liderul coordonator al grupului.

"Astăzi în jurul prânzului, domnul senator Cristian Diaconescu a făcut o cerere scrisă şi a trecut la grupul parlamentar al independeţilor din Senatul României. Este vorba despre un formular tip în care senatorii şi deputaţii cer preşedintelui camerei respective să treacă la orice alt grup", a spus Gabriel Oprea.

Senatorul PSD Cristian Diaconescu a declarat marţi seară că ar putea demisiona din PSD în situaţia în care Parchetul scoate la iveală faptul că ar fi fost urmărit la comanda unor colegi din partid.

Diaconescu a fost întrebat într-o emisiune de la Antena 2 dacă va rămâne în continuare în PSD după ultimele evenimente din partid, privitoare la congres. "Depinde foarte mult de concluziile pe care le va trage Parchetul din acest punct de vedere", a replicat Diaconescu. Chestionat dacă se referă la demonstrarea faptului că actele de "filaj" la adresa lui ar fi fost făcute de colegii din PSD, senatorul a răspuns afirmativ. "Da. Vă daţi seama că în momentul acela n-ar avea niciun fel de rost (să rămân, n.r.)".

Diaconescu a anunţat sâmbătă, în cadrul Congresului PSD, că se retrage din cursa pentru şefia partidului. Întrebat de ce şi-a retras candidatura, Diaconescu şi-a motivat decizia prin faptul că nu ar accepta niciodată "să aibă o agendă scrisă de alţii şi că preferă să ia singur deciziile înceea ce-l priveşte".

Cristian Diaconescu ar fi fost forţat să-şi retragă candidatura la şefia PSD. Afirmaţia a venit din partea jurnalistei Floriana Jucan, care a declarat că a primit, spre publicare, 36 de pagini de monitorizare, însoţite de suport video, în care social-democratul ar fi fost surprins în mai multe situaţii "compromiţătoare".

În urma monitorizărilor, Diaconescu ar fi fost surprins în ipostaze suspecte, chiar denigratoare. Printre acestea se numără o vizită de patru ore la un "controversat om de afaceri", dar şi anumite aspecte care ţin de viaţa privată a social-democratului.

Diaconescu este cel de-al patrulea parlamentar PSD care părăseşte PSD după Congresul extraordinar în urma căruia Victor Ponta a fost ales preşedinte.