Peste 700 de orădeni au luat startul, duminică dimineaţă, la cea de-a şasea ediţie a semimaratonului Digi Oradea City Running Day.

Sportivi de performanţă sau amatori, alergătorii au alergat pe un traseu anume amenajat în centrul urbei. Punctul de pornire a fost în Piaţa Ferdinand, de unde atleţii au pornit spre podul Ladislau, strada Tudor Vladimirescu, strada Principatelor Unite, malul stâng al Crişului Repede, Podul Sovata, apoi au trecut pe malul drept al Crişului Repede şi au continuat pe străzile Emilian Mircea Chitul, Malului,  Ady Endre şi Patrioţilor, ocolind Teatrul de Stat spre Iosif Vulcan şi întorcându-se apoi în Piaţa Ferdinand.

O tură a acestui traseu s-a întins pe 5 kilometri şi a reprezentant şi cursa populară, care a avut cei mai mulţi înscrişi. Alergătorii cu experienţă s-au înscris în cursa de fond de 10 km, care a presupus două ture de traseu sau, cei şi mai pregătiţi, în semimaratonul de 21 de km, adică patru ture de traseu. De asemenea, a existat o cursă de ştafetă pentru firme, tot de 21 de km.

În cursă s-au înscris concurenţi de toate vârstele, de la adolescenţi la bunici. De asemenea, ca şi în alţi ani, un atlet a concurat împingând pe tot traseul un bărbat aflat în scaun cu rotile.

Nu doar orădenii au fugit în semimaraton. Potrivit organizatorilor, în competiţie s-au înscris alergători şi din SUA, Franţa, Irlanda, Kenya,  Grecia şi Ungaria. De altfel, un kenyan a fost cel care a trecut primul linia de start la cursa de fond, de 10 kilometri.

Semimaratonul a fost organizat de Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Judetean Bihor şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.