Orădenii care și-au comandat cărți de identitate simple, fără cip, din considerente religioase sau pe motivul că, fiind mai banale, vor fi livrate mai repede, s-au înșelat. Implementarea proiectului european în valoare de 150 milioane euro privind digitalizarea sistemului de emitere a actelor de identitate a dublat perioada de așteptare după documente.

Cartea simplă de identitate a ajuns să se elibereze după o lună, mai greu decât cea electronică, pentru care se așteaptă doar două săptămâni.

Din motive de siguranță, documentele se tipăresc doar la București, iar ca să se facă economie sunt trimise în teritoriu tot la două săptămâni, când se adună cam 300 de exemplare!

Mai mult, autoritățile din Capitală nu se mai deranjează să anunțe beneficiarii, prin email sau SMS, că documentele au fost transmise în județe, așa că, dacă vor să intre în posesia cărților de identitate simple, orădenii n-au decât să sune sau să treacă, din când în când, pe la Evidența Populației, ca să întrebe.

Concluzia? În România, digitalizarea presupune doar eliminarea hârtiilor, dar amânările, cozile și drumurile aiurea rămân!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!