Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sula este o unealtă alcătuită dintr-o tijă mare şi subţire de oţel, dreaptă sau curbă, ascuţită la vârf, fixată într-un mâner şi folosită în pielărie (cizmărie, cojocărie etc) pentru a găuri pielea ori talpa spre a putea trece acul cu aţa prin ele.

Poate multă lume nu ştie, dar sula s-a utilizat şi încă se utilizează şi astăzi pe scară largă inclusiv în justiţie, la găurirea coperţilor de dosare, pentru a putea fi realizată operaţiunea de coasere a acestora. Deşi tehnica a evoluat foarte mult în ultima perioadă, uşurând o serie de activităţi ce presupuneau timp şi efort, în justiţie beneficiile nu s-au simţit la cel mai înalt nivel.

Mai concret, deşi de aproximativ 15 ani există un portal al instanţelor de judecată ce cuprinde informaţii minimale privind dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată (în principal termene, soluţia finală şi cele intermediare), la nivel central nu s-au mai făcut paşi importanţi în fenomenul de digitalizare a justiţiei.

În acest context, în lipsa unei intervenţii centralizate, mai multe Curţi de Apel au dezvoltat diverse aplicaţii informatizate care permit cetăţenilor (şi avocaţilor) să îşi citească online dosarele şi chiar să depună acte în format electronic, unele dintre aceste aplicaţii fiind utilizate inclusiv la nivelul Curţii de Apel Oradea şi al instanţelor arondate acesteia. Mai mult, aplicaţiile permit şi comunicarea electronică a citaţiilor şi hotărârilor pentru cei care îşi dau acordul pentru o astfel de procedură, făcându-se astfel economii însemnate de bani publici.

Nu e momentul acum să analizăm de ce unele instanţe reuşesc să scoată coperţile dosarelor gata găurite, tipărite cu datele şi codul QR care permit identificarea exactă a acestora şi altele încă folosesc antica sulă pentru a găuri coperţile învechite şi tomurile de hârtii. Este însă momentul ca practicile bune să fie extinse în toată ţara astfel încât, începând cu 1 ianuarie 2022, România să aibă un unic dosar electronic, identic, de la Înalta Curte şi până la judecătoria cea mai îndepărtată de Bucureşti.

Este momentul ca toţi judecătorii, toţi avocaţii şi toţi justiţiabilii să beneficieze de exact aceleaşi facilităţi şi să avem un sistem de justiţie normal, în care finalmente sula să fie înlocuită de calculator şi alte instrumente moderne.

Din 11 iunie a.c., Ministerul Justiţiei a adunat sub aceeaşi "cupolă" cei mai buni informaticieni din sistemul de justiţie şi factorii de decizie instituţionali (Înalta Curte şi CSM), formând un grup de lucru cu o ţintă clară: de la 1 ianuarie 2022 să intrăm în normalitate.