Datorită apropierii sărbătorii Paştelui la catolici, Administraţia Domeniului Public anunţă deschiderea pieţei de miei din Ioşia.

Aceasta va funcţiona între 25 şi 30 martie, de luni până vineri, între orele 9 şi 19, respectiv duminica între orele 9 şi 15. "Taxa zilnică pentru fiecare măcelar este de 63 de lei, la fel ca anul trecut, iar pentru fiecare miel introdus în piaţă, comercianţii trebuie să plătească 10 lei pe zi", se arată într-un comunicat trimis miercuri de ADP Oradea.

ADP pune la dispoziţia comercianţilor şi măcelarilor două asomatoare, două chiuvete cu pedală şi un sterilizator pentru sacrificarea mieilor. Măcelarii au la dispoziţie şi cârlige, lanţuri şi un vestiar, în schimb ei trebuie să posede trei cuţite şi o teacă, să aibă salopetă adecvată şi analizele făcute la zi.

Piaţa de miei se va redeschide în apropierea Paştelui la ortodocşi, în perioada 22 aprilie - 6 mai.