Compania aeriană low cost Ryanair a anulat zborul FR7083/4 de miercuri, 25 iulie, de la Barcelona Girona la Oradea şi retur, din cauza grevei piloţilor din Spania, Portugalia şi Belgia. Informarea a apărut pe pagina de Facebook a Aeroportului Internaţional din Oradea.
În astfel de situaţii, pasagerii care şi-au achiziţionat biletele pot opta pentru un alt zbor sau pot alege rambursarea banilor.
Peste 12% din zborurile din perioada 25-26 iulie ale Ryanair au fost anulate, aproape 50.000 de pasageri fiind afectaţi, în urma grevei.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat, în 4 iulie, o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.