Actorul britanic John Cleese, celebru pentru rolul din seria Monty Python, ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru că a plătit cea mai scumpă călătorie cu taxiul. Actorul a optat pentru acest mijloc de transport din cauza faptului că traficul aerian a fost afectat de către norul de cenuşă provocat de erupţa vulcanului din Islanda.

Cleese a călătorit de la Oslo, unde fusese invitat la un talk-show, până la Bruxelles. Din capitala Norvegiei şi până în cea a Belgiei distanţa parcursă a fost de 1.500 de kilometri.

Astfel, cursa de taxi a actorului a străbătut Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Olanda şi a ajuns în Belgia. La destinaţie, John Cleese a scos din buzunar nu mai puţin de 5.000 de euro.