Locuitorii din Episcopia sunt exasperați că de luni bune sunt înconjurați de praf și șantier, și se pare că o vor ține tot așa, pentru că perspectivele nu sunt prea bune.
La comanda Companiei de Apă Oradea, firma clujeană Nord Conforest ar trebui să introducă rețele de apă și de canalizare pe mai multe străzi din cartier, dar de fapt din iarnă n-a mai lucrat deloc.
Proprietarii unei case de strada Afinelor s-au plâns lui Bihorel că, din septembrie, nu mai au acces pe poarta casei, deoarece taman acolo se montează o stație de pompare a apei.
În decembrie, firma a adus stația cu pricina, dar de atunci n-a finalizat lucrările de acoperire a ei, astfel că groapa a rămas. Culmea este că lucrările au ieșit din termen în aprilie, firma clujeană este deja penalizată de CAO pentru întârzieri, dar tot nu se grăbește.
În stilul ăsta, hârtoapele de pe lângă case vor deveni monumente istorice...