După ce anul trecut Primăria şi-a dat cu stângu-n dreptul plasând adăpostul din staţia de autobuz 14 vizavi de fosta Bibliotecă Judeţeană şi obturând calea de acces în parcul Mihai Viteazul, funcţionarii s-au făcut iar de mirul lumii dând aviz de legalitate unei minuni şi mai mari.

Staţia a fost, acum, împărţită în două, iar refugiile pietonale montate... cu spatele la carosabil. Orădenii care aşteaptă în staţie n-au cum să vadă dacă vine autobuzul, aşa că ba îşi sucesc gâtul tot holbându-se, ba şed pe bordurile ce împrejmuiesc parcul, ba stau în adăpost, admirând priveliştea ce se deschide în faţă, adică... boaşele calului voievodului.

În concluzie, refugiile, făcute cică "după sistem englezesc", îşi dovedesc inutilitatea, devenind o treabă cât se poate de "românească".