Deşi a promovat din punct de vedere sportiv în prima divizie masculină de volei a ţări, Divizia A1, formaţia orădeană LPS Bihorul s-a văzut în situaţia de a renunţa la loc datorită lipsei de susţinere din partea autorităţilor locale. Preşedintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Florin Birta, a anunţat că nu-şi poate permite susţinerea unei noi secţii la cel mai mare cub al judeţului.

"Şeful CSM a declarat ca nu poate susţine echipa de volei. Mie, personal, nu mi-a mai răspuns la telefon de trei săptămâni!", a declarat, supărat, antrenorul LPS Bihorul, Rodian Achimescu.

Ca urmare a acestui refuz de a susţine echipa în Divizia A1, conducerea echipei orădene a trimis înştiinţare la Federaţia Română de Volei, prin care se arată că "nu putem participa în campionatul viitor, devenind prima echipă de volei masculin care nu poate juca în prima ligă după ce şi-a câştigat acest drept la un an de la înfiinţare şi fără bani!", a mai declarat Achimescu.

Ce-i drept, echipa a fost înfiinţată de el dintr-o ambiţie personală, dar antrenorul se aştepta ca aceasta să fie preluată "din mers" de către CSM sau măcar ca autorităţile locale să găsească o soluţie ca să o susţină în prima ligă. Aceasta însă nu s-a întâmplat. "Trist, foarte trist, echipa asta frumoasă nu merita asta", a concluzionat tehnicianul care a format echipa şi a condus-o sezonul trecut spre promovare.

Şi mai trist este că nu e sigură nici măcar prezenţa echipei în liga a II-a. Asta, pentru că din cauza costurilor mari, nici LPS nu îşi mai permite să o ţină. "Am avut o discuţie telefonică cu domnul Cornel Popa pentru finanţarea echipei în A2. Dânsul e în concediu şi a rămas să ne auzim în 25 august. Dacă şi Consiliul Judeţean Bihor ne refuză, echipa se va desfiinţa!!", a mai subliniat Rodian Achimescu, supărat că nici în mediul privat nu a găsit ajutor.

O veste bună vine totuşi de la voleibaliştii orădeni. Din echipa "leilor" de anul trecut, extrema Vlad Tebieş va ajunge direct în Liga Campionilor, urmând să semneze un contract pe doi ani cu campioana ţării, Remat Zalău.

"Va reprezenta cu succes, sunt sigur, şcoala orădeană de volei la cel mai înalt nivel, Champions League. Îl felicit şi-i urez multă baftă!", a mai punctat antrenorul orădean.

Referitor la susţinerea echipei orădene de volei masculin în prima divizie a ţării, responsabilii clubului CSM susţin că nu-şi pot permite în prezent extinderea paletei de secţii la club şi că nu a fost în planul lor crearea unei secţii de volei la CSM.