Nu scăpăm de vremea imprevizibilă. Meteorologii au emis joi o nouă avertizare de tip cod portocaliu de furtuni, valabilă pentru județul Bihor inclusiv, până vineri dimineață la ora 10.

„În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei și local în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70...90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp)”, arată un mesaj postat pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

În context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor le recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

„Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale”, mai arată ISU.

Pentru  limitarea  posibilelor  pagube  generate  de  vântul  puternic, parcarea  autovehiculelor  se  va  realiza  în  zone  ferite,  la  distanță sigură  față  de  copaci sau stâlpi de electricitate.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, furtunile de miercuri au făcut pagube însemnate în județul Bihor.

Miercuri, meteorologii emiseseră și un cod roșu de furtuni.

Detalii în articolele:

Furtunile au făcut ravagii în Bihor: Străzi inundate în Oradea, copaci căzuți inclusiv peste liniile de tramvai (FOTO/VIDEO)

COD ROȘU de furtuni în Bihor

Alertă nowcasting: Cod portocaliu de furtuni în Bihor, lista localităților afectate

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!