La fel cum au făcut şi în urmă cu o săptămână, angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor au oprit lucrul, marţi, pentru două ore, nemulţumiţi de salariile mici. Oamenii spun că sunt singurii funcţionari publici cărora nu le-au crescut salariile în ultimii şapte ani.

"Protestăm din nou, toţi colegii care nu sunt pe teren au ieşit în faţa instituţiei. Suntem nemulţumiţi că după protestul de săptămâna trecută nu s-a rezolvat nimic", a declarat Dorina Radoveţ, angajată APM Bihor şi unul dintre protestatari.

De data aceasta, la protest s-au alăturat şi angajaţii Gărzii de Mediu Bihor. "Revendicările noastre sunt: condiţii de muncă şi alinirea salariilor angajaţilor Gărzii Naţionale de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare", se arată într-un comunicat de presă transmis de această instituţie.

Oamenii spun că, dacă nu le vor fi soluţionate revendicările, sunt decişi să intre în grevă generală.

Angajaţii ambelor instituţii nu vor lucra, între orele 10 şi 12. Proteste similare au loc în toată ţara.