Cătălin Ştefan Ion, solistul trupei Paraziţii, pe numele de scenă "Cheloo", a fost condamnat de Tribunalul Prahova la doi ani de închisoare cu suspendare, dar şi să presteze muncă în folosul comunităţii la o şcoală generală sau la Primăria din Adunaţi. Artistul a fost condamnat pentru trafic, deţinere şi consum de droguri de mare risc.

Practic, solistul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT Ploieşti, care a fost admis de instanţă, care l-a condamnat pe solist la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, cu suspendare, stabilind o perioadă de încercare de 4 ani, dar şi o amendă penală. "Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 180 zile amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă din cursul anului 2014. Stabileşte cuantumul unei zile de amendă penală la 25 lei, inculpatul urmând să achite astfel suma de 4.500 lei cu titlu de amendă penală", se arată în sentinţa Tribunalului Prahova.

Totodată, Cheloo este obligat să presteze şi 100 de zile muncă în folosul comunităţii, fie la Primărie, fie la o Şcoală Gimnazială. Decizia nu este, însă, defintivă.

Cheloo a fost cercetat de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. În 2014, zeci de persoane au fost aduse la audieri în acest dosar. Atunci procurorii au confiscat, în urma percheziţiilor făcute acasă la cântăreţ, o cantitate de câteva grame de cannabis.

Anul trecut, Cheloo a fost dus cu mascaţii la DIICOT. Aşteptat de ziariştii adunaţi în faţa sediului DIICOT Prahova, artistul a fost întrebat de ce a fost adus acolo, iar el le-a răspuns zâmbitor: "Am venit în plimbare".