Cunoscuta vedetă de televiziune Mihaela Tatu, mutată în Oradea în urmă cu aproape 12 ani, revine pe micile ecrane, din 10 martie, de luni până vineri, în rolul de moderatoare a emisiunii "În direct cu România", care va fi difuzată la Antena 1.

Faimoasă în special pentru emisiunea "De 3 x femeie", ea a declarat în repetate rânduri că acest oraş a devenit acasă pentru ea, după ce a renunţat să mai apară pe sticlă în urmă cu 14 ani.

Mihaela Tatu a spus, conform Libertatea, că nu a intenţionat niciodată să renunţe definitiv la televiziune, însă a aşteptat un proiect care să o motiveze să revină. "După ce mi-am luat acea pauză, mi-am propus ca, atunci când primesc un nou format de emisiune, să fie unul deosebit. În tot acest timp, au existat multe propuneri, însă niciuna nu mi-a plăcut atât de mult, încât să îi dau curs", a explicat Mihaela Tatu.

Despre noua emisiune, aceasta a declarat că este un format care "poate schimba anumite mentalităţi" şi că abordează subiecte relevante pentru societate. "Sunt nerăbdătoare şi abia aştept ca oamenii să ne descopere!", a spus orădeanca prin adopţie.

Mihaela Tatu a numit Oradea o "bijuterie" şi a apreciat comunitatea care a făcut-o să se simtă ca acasă. "Iubesc Oradea, mă simt foarte orădeancă, iubesc oamenii acestor locuri şi voi face tot ce pot, atât cât pot, pentru ca această bijuterie de oraş să crească şi datorită mie", spunea ea într-un interviu acordat pentru BIHOREANUL.

Conform unui comunicat transmis de reprezentanţii postului de televiziune, în cadrul emisiunii "În direct cu România", două tabere îşi susţin punctele de vedere în faţa unui juriu format din şapte personalităţi, care analizează argumentele şi decid rezultatul final. Publicul poate reacţiona în timp real, influenţând dinamica show-ului. Programul îşi propune să analizeze subiecte sociale, economice, culturale şi morale într-un format de dezbatere.

Emisiunea va fi difuzată începând din 10 martie, de luni până vineri, între orele 17 şi 19, la Antena 1. Tot atunci, Observatorul după-amiezii revine de la ora 16.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!