În Bihor, agricultura se desfășoară într-un județ care își schimbă aproape complet geografia de la vest la est. 44% din teritoriu este câmpie, 31,6% este format din dealuri și depresiuni, iar 24% este zonă montană, trecerea făcându-se de la Câmpia de Vest spre Munții Apuseni. Și utilizarea terenului urmează această geografie: culturile arabile sunt concentrate în special în câmpie, viile și livezile apar mai ales în zona deluroasă, iar pășunile și fânețele capătă o pondere mai mare spre munte.
Acest lucru înseamnă că nici fertilizarea nu poate fi privită ca o operațiune uniformă la nivelul județului: un teren din zona Salonta sau Girișu de Criș nu are automat aceleași condiții ca unul din zona Aleșd, Beiuș sau din estul montan al Bihorului pentru că diferă panta, tipul și starea solului, apa disponibilă, cultura și riscul de pierdere a nutrienților. Datele Consiliului Județean arată, de exemplu, că Bihorul are aproximativ 316.100 ha de teren arabil, dar și suprafețe importante afectate de exces de apă sau expuse inundațiilor, în timp ce în zona deluroasă apar suplimentar eroziunea și alunecările de teren. Toate acestea contează când fermierul stabilește parcela, momentul și cantitatea de fertilizant organic ce poate fi valorificată de cultură.
Când un teren este fertilizat organic, publicul vede mai ales etapa cea mai scurtă: utilajul care intră în parcelă și, uneori, mirosul specific, temporar, pe care îl asociem de generații cu „mirosul de țară” al zonelor agricole. În spatele acelor câteva ore există un lanț mult mai lung de decizii: alegerea parcelei, evaluarea solului și a necesarului culturii, caracterizarea materialului organic, calcularea dozei, calibrarea distribuitorului, alegerea momentului și urmărirea vremii. Iar într-un județ cu diferențe de relief atât de mari precum Bihorul, vremea și topografia pot influența inclusiv felul în care mirosul se dispersează și distanța la care ajunge să fie perceput.
Ce se întâmplă în jurul unei singure zile de fertilizare organică
- Calibrarea verifică dacă doza planificată este și cea care ajunge efectiv pe hectar.
- Viteza, debitul și lățimea de lucru schimbă rata reală de aplicare.
- Starea terenului contează: e sol umed, utilajele grele pot accentua compactarea, iar pe teren înghețat, acoperit cu zăpadă sau saturat cu apă aplicarea nu este permisă din cauza riscului de pierdere a nutrienților.
- Gunoiul de pasăre cu așternut este relativ uscat și concentrat în nutrienți, deci poate necesita mai puține tone decât un material diluat.
- Vremea poate schimba radical ceea ce percepe comunitatea: direcția și viteza vântului, temperatura, umiditatea și stabilitatea atmosferei influențează transportul compușilor odorigeni, iar o fertilizare care abia se simte într-un loc poate deveni temporar perceptibilă și la distanță după schimbarea vântului.
- Mirosul specific este o etapă temporară și familiară a fertilizării organice, acel „miros de țară” care însoțește de generații lucrările agricole în România și în marile regiuni agricole europene. Faptul că este perceptibil nu indică, prin el însuși, nici o doză prea mare, nici nivelul de poluare, acestea fiind stabilite prin măsurători autorizate și prin verificarea modului de aplicare.
- Încorporarea rapidă are un beneficiu dublu: poate reduce durata și intensitatea mirosului și, în același timp, limita volatilizarea amoniacului. Pentru fermier, asta înseamnă mai mult azot păstrat pentru cultură și mai puțină valoare fertilizantă pierdută în atmosferă.
- Ziua aplicării este doar partea vizibilă a procesului. Înaintea ei sunt analiza solului și a materialului, calculul necesarului și alegerea parcelei, după care nutrienții și materia organică intră în procesele solului care vor susține cultura și recolta următoare.
Înainte de aplicare, fermierul trebuie să știe ce are terenul și ce conține fertilizantul organic
Fertilizarea organică modernă nu este evacuarea unui reziduu, ci recuperarea controlată a unei resurse agronomice. La fel ca în agricultura tradițională, nutrienții proveniți din fermă sunt readuși în sol într-o perioadă în care cultura îi poate utiliza, materia organică contribuie în timp la funcționarea solului, iar fermierul poate înlocui o parte dintre îngrășămintele minerale pe care altfel ar trebui să le cumpere.
În spatele fertilizării organice există un lanț de decizii: bilanțul parcelei și materialul disponibil, alegerea parcelei și a culturilor, dozarea și verificarea materialului, calibrarea distribuitorului și urmărirea vremii. Gunoiul de grajd de la bovine este de regulă mai voluminos și bogat în materie organică, dejecțiile de la porcine sunt frecvent lichide și au o fracție mai mare de azot rapid disponibil, iar gunoiul de pasăre cu așternut este mai uscat și mai dens în azot (N), fosfor (P) și potasiu (K). Evidnet, toate cer abordări diferite pentru că au concentrații și forme diferite de N, P și K și trebuie dozate în consecință. Fertilizarea organică modernă este așadar o formă de folosirea unei resurse agronomice într-o fereastră legală, în care terenul și cultura o pot valorifica.
Utilajul nu pleacă pe câmp până când doza calculată nu poate fi aplicată în realitate
Un plan bun poate fi compromis de un distribuitor prost reglat. Penn State Extension (Departamentul Agricol al Universității de Stat din Pennsylvania) arată că rata reală depinde de cantitatea descărcată, suprafața acoperită, viteza tractorului, setările utilajului și suprapunerea trecerilor. Pentru gunoi solid, de la bovine sau de pasăre cu așternut, se poate cântări materialul distribuit pe o suprafață cunoscută. Pentru dejecțiile lichide de la porcine, se urmăresc volumul încărcăturii și suprafața acoperită. Calibrarea spune dacă pe hectar ajunge doza calculată, conform necesarului.
Mai mult nu înseamnă însă mai bine: doza nu pornește de la cantitatea de gunoi disponibilă în fermă și nici de la capacitatea utilajului, ci de la necesarul culturii și ceea ce poate furniza deja solul. Penn State recomandă ca rata să fie stabilită prin corelarea analizei solului, analizei dejecțiilor și necesarului de nutrienți al culturii. În România, aceeași logică este prevăzută de Codul de Bune Practici Agricole: planul de fertilizare stabilește dozele de îngrășăminte organice și minerale pentru fiecare cultură, solă sau parcelă, iar atunci când se bazează pe studii agrochimice sunt luate în calcul inclusiv aprovizionarea solului, producția planificată și bilanțul nutrienților. În plus, legislația actuală stabilește plafonul de 170 kg N/ha/an din îngrășăminte organice. Acesta este un maxim legal, nu o recomandare de aplicare, căci doza agronomică poate fi mai mică dacă necesarul culturii și analiza terenului o cer.
Pentru gunoiul solid, inclusiv cel de bovine sau de pasăre cu așternut, calibrarea poate presupune cântărirea materialului distribuit pe o suprafață cunoscută; pentru dejecțiile lichide se urmăresc volumul aplicat și suprafața acoperită. Scopul este ca utilajul să reproducă pe teren calculul agronomului, nu să distribuie cât mai mult material. O doză excesivă nu aduce automat o recoltă mai bună, ci poate însemna nutrienți pe care cultura nu îi poate valorifica, costuri suplimentare și un risc mai mare de pierdere în apă sau atmosferă. Calibrarea corectă ajută, în schimb, la folosirea eficientă a nutrienților disponibili și poate reduce atât necesarul de fertilizanți suplimentari, cât și impactul asupra mediului.
Ziua aplicării este aleasă conform reglementărilor, după teren și vreme
Reglementările din România interzic aplicarea în condiții precum teren saturat cu apă, înghețat sau acoperit cu zăpadă și prevăd perioade de interdicție și condiții specifice pentru protejarea apelor.
Aplicarea fertilizanților organici are și un calendar. În România, perioada de interdicție este 15 noiembrie–10 martie în zona de câmpie, 10 noiembrie–20 martie în zona de deal și 5 noiembrie–25 martie în zona de munte. În restul anului, faptul că aplicarea este permisă calendaristic nu înseamnă că orice zi este potrivită: în logica BAT, momentul se corelează cu necesarul culturii, condițiile meteorologice și starea terenului, evitând situațiile în care solul este saturat cu apă, inundat, înghețat sau acoperit cu zăpadă și ținând cont de pantă și de riscul de scurgere către ape. Scopul este ca azotul, fosforul și ceilalți nutrienți valoroși din gunoiul de fermă să rămână în sol și să poată fi folosiți de cultură, nu să fie pierduți în aer sau apă.
Prognoza poate schimba planul chiar în ziua lucrării: o ploaie importantă anunțată imediat după aplicare poate crește riscul ca nutrienții să fie transportați prin scurgere de suprafață, iar vântul influențează atât pierderile în atmosferă, cât și direcția în care sunt transportați compușii odorigeni. Tocmai de aceea, BAT20 cere luarea în calcul a prognozei meteorologice și a condițiilor terenului înainte de împrăștierea dejecțiilor, precum și adaptarea momentului aplicării la necesarul culturii. Această condiționalitate a vremii explică și de ce mirosul „de țară” nu apare după un „program fix” și nici nu se simte la fel de la o zi la alta. Temperatura, umiditatea, stabilitatea atmosferei și mai ales direcția și viteza vântului influențează dispersia, astfel încât o lucrare agricolă desfășurată pe aceeași parcelă poate fi aproape insesizabilă într-o zi și perceptibilă la distanță în alta. Acel familiar „miros de țară”, temporar, localizat în proximitatea solelor, întâlnit în perioadele de fertilizare în regiunile agricole nu arată, prin el însuși, nici cât material a fost aplicat, nici dacă doza a fost prea mare. Fermierul are, de altfel, același interes ca locuitorii din apropiere ca această perioadă să fie cât mai scurtă: încorporarea rapidă în sol, atunci când tehnologia și condițiile agronomice permit, reduce expunerea materialului la aer și poate diminua simultan mirosul și volatilizarea amoniacului și astfel se reduce nevoia de îngrășământ mineral care costă din ce în ce mai mult. BAT 22 indică, de altfel, încorporarea cât mai rapidă după aplicare ca tehnică pentru reducerea emisiilor de amoniac.
După împrăștiere începe o altă lucrare: păstrarea azotului în sol
Azotul amoniacal rămas la suprafață se poate volatiliza, iar pentru fermier, miza este și economică: azotul volatilizat este fertilizant pierdut înainte de a putea hrăni cultura. University of Minnesota Extension explică faptul că amoniul se poate transforma ușor în amoniac și poate fi pierdut în atmosferă dacă materialul nu este încorporat în sol, motiv pentru care recomandarea este încorporarea cât mai rapidă pentru reducerea acestor pierderi. Practic, încorporarea rapidă, recomandată și de cele mai bune tehnici disponibile europene, înseamnă mai puțin contact cu aerul și mai mult nutrient păstrat pentru cultură. BAT22 stabilește ca tehnică pentru reducerea emisiilor de amoniac încorporarea dejecțiilor în sol cât mai repede posibil, prin arare sau alte tehnici adecvate tipului și condițiilor solului, acolo unde tehnica este aplicabilă. Intervalul asociat BAT este de 0–4 ore, cu excepțiile și condițiile de aplicabilitate prevăzute de document.
Trebuie subliniat că mirosul „de țară” poate fi mai puțin perceput odată cu limitarea emisiilor, dar intensitatea lui nu măsoară singură nici pierderea de azot, nici nivelul de poluare. Este efectul temporar și familiar al aplicării unui material biologic folosit de generații pentru fertilizarea terenurilor, iar agricultura modernă dispune astăzi de tehnici prin care îi poate reduce durata. Cu alte cuvinte, ceea ce se simte pentru scurt timp în apropierea câmpului este redus tocmai prin măsurile care păstrează mai mult azot acolo unde este util: în sol și, ulterior, în recoltă.
După fertilizare, terenul continuă să fie măsurat
Lucrarea nu se încheie odată cu distribuirea și încorporarea. Fermierul urmărește răsărirea, ritmul culturii, precipitațiile și diferențele dintre zonele parcelei. O parte din azotul organic devine disponibil treptat, în funcție de temperatură și umiditate. În cazul gunoiului de pasăre, această eliberare graduală este bine documentată: University of Georgia arată că aproximativ 89% din azot se găsește în formă organică și trebuie mineralizat de microorganisme înainte de a putea fi utilizat de plante, proces influențat direct de temperatura și umiditatea solului. Dar fertilizarea organică nu aduce în sol doar N, P și K, ci și materie organică și carbon, care intră într-un circuit mai lent. FAO descrie materia organică drept o rezervă de nutrienți și o sursă de carbon pentru organismele solului, cu rol în structură, agregarea particulelor, reținerea apei și disponibilitatea nutrienților. O parte din carbon se descompune și revine în atmosferă, iar o parte poate rămâne în fracțiile mai stabile ale materiei organice (cât se păstrează depinde de sol, climă și management).
De ce păstrarea azotului în sistem contează și pentru ceea ce va deveni recolta
Azotul este esențial pentru formarea aminoacizilor și proteinelor vegetale, astfel încât o nutriție cu azot bine dozată contribuie la atingerea producției și a parametrilor de calitate urmăriți, inclusiv a conținutului proteic, în funcție de cultură. Altfel spus, fertilizarea organică contribuie la optimizarea nutriției plantei este una dintre condițiile pentru recolte suficiente și de calitate, fără a aplica mai mult nutrient decât poate utiliza cultura.
Există și o consecință economică pozitivă: nutrienții din fermă care sunt efectiv valorificați de plante pot înlocui o parte dintre fertilizanții comerciali care pot fi substituți, iar în condițiile actuale ale evoluției prețurilor îngrășămintelor minerale la nivel internațional, valoarea lor economică este foarte importantă. Și pentru consumator legătura, chiar dacă este indirectă, este una importantă: utilizarea eficientă a nutrienților poate susține producții constante și de calitate și poate reduce una dintre presiunile de cost care se pot transmite de-a lungul lanțului alimentar până la prețul hranei.
Ce se vede câteva zile din drum și, ce se simte uneori pentru scurt timp ca „miros de țară” specific fertilizării organice, face ca pe parcursul lunilor carbonul să intre în circuitul solului, nutrienții să devină disponibili, plantele să îi transforme în biomasă, inclusiv în proteine, iar fermierii să aibă recolte bogate.
Întrebări „dinspre” câmp:
De ce se calibrează distribuitorul? Pentru ca doza calculată de agronom să fie și doza care ajunge efectiv pe hectar. Mai mult nu înseamnă mai bine: cantitatea se stabilește după necesarul culturii, analiza solului și nutrienții existenți deja în fertilizantul organic, nu după cât material are ferma disponibil.
De ce poate fi amânată aplicarea chiar dacă este într-o perioadă permisă de reglementările în vigoare? Pentru că o zi legală nu este automat și o zi bună agronomic. Ploaia, solul saturat, înghețul, vântul sau starea terenului pot crește pierderile, scurgerea nutrienților ori compactarea. De aceea, vremea poate modifica planul chiar în ziua lucrării.
Este normal să apară acel „miros de țară” după fertilizare? Da. Este efectul temporar al aplicării unor materiale biologice folosite de generații pentru readucerea nutrienților în sol, practică pe care agricultura modernă a păstrat-o, dar a transformat-o prin analize, dozare, planuri agronomice și tehnici de aplicare mai precise. Cât și unde se simte depinde mult de temperatură, umiditate și mai ales de vânt.
Dacă mirosul ajunge până la locuințe înseamnă că s-a aplicat prea mult? Nu. O schimbare a direcției vântului poate face aceeași lucrare aproape insesizabilă într-o zi și perceptibilă la distanță în alta. Nasul detectează prezența unor compuși odorigeni, dar intensitatea mirosului nu poate spune singură ce doză a fost aplicată și nici nivelul de poluare, ci sunt necesare măsurători autorizate. În plus, relația dintre agricultură și zonele locuite s-a schimbat în timp: extinderea rezidențială a adus, în unele localități, cartiere noi tot mai aproape de terenuri agricole cultivate de multă vreme, astfel încât lucrări agricole obișnuite și sezoniere pot fi astăzi percepute de mai mulți locuitori.
De ce fermierul are același interes ca vecinii să reducă repede mirosul? Pentru că o parte dintre măsurile care reduc emisiile și mirosul păstrează și valoarea fertilizantului. Azotul volatilizat sub formă de amoniac este azot pierdut înainte ca planta să îl poată folosi; încorporarea rapidă, acolo unde este posibilă, înseamnă mai puțin contact cu aerul și mai mult azot rămas pentru cultură.
Ce rămâne după ce mirosul nu se mai simte? Aici este, de fapt, miza fertilizării organice. Nutrienții continuă să fie transformați și utilizați de plante, iar materia organică și carbonul intră în circuitul solului, contribuind la structură, reținerea apei și disponibilitatea nutrienților. Azotul este folosit inclusiv pentru formarea aminoacizilor și proteinelor vegetale.
Și ce câștigă consumatorul? O fertilizare bine calculată contribuie la recolte suficiente și cu parametrii de calitate urmăriți, iar nutrienții recuperați din fermă pot înlocui o parte dintre fertilizanții comerciali. Nu înseamnă automat alimente mai ieftine, dar reduce una dintre presiunile de cost care se pot transmite de la câmp de-a lungul lanțului alimentar. Mirosul „de țară” este limitat și temporar, dar nutrienții recuperați continuă să lucreze în sol, în recoltă și, mai departe, în hrana pe care o producem.
Resurse:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32017D0302
https://extension.psu.edu/manure-spreader-calibration
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/308341
https://www.cjbihor.ro/wp-content/uploads/2021/02/Faza-II.-I-Analiza-situatiei-existente.pdf
https://www.fao.org/4/a0100e/a0100e0d.htm
(advertorial)