Dinel Staicu a fost capturat în Ungaria de către poliţişti, fiind prins în parcarea unui supermarket din localitatea Macov. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Marius Militaru, Staicu a fost dus la Budapesta, pentru a fi prezentat instanţei pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Dinel Staicu a fost prins de ofiţerii Serviciului Urmăriri de la Poliţia din Ungaria şi nu a opus rezistenţă la reţinere.

După cum se ştie, afaceristul craiovean a fost dat în urmărire naţională la începutul lunii aprilie, după ce fusese condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

După condamnarea definitivă, Dinel Staicu şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, preluându-l pe cel al soţiei, iar o vreme a fost de negăsit.

Staicu a fost dat în urmărire naţională în urma condamnării pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. El a fost dat şi în consemn la frontieră, după ce nu a fost găsit la locuinţa sa din sectorul 2 al Capitalei.

Directorul SIF Oltenia şi fost patron al clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, a fost trimis în judecată în 9 noiembrie 2006, de către procurorii anticorupţie, alături de el fiind inculpaţi Ion Popescu, fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor, Radian Răceală, fost director al Direcţiei de creditare din BIR, şi Viorica Duţu, fost şef serviciu creditare la BIR, pentru o fraudă de peste cinci milioane de euro.

Potrivit procurorilor anticorupţie, din banii obţinuţi fraudulos de la BIR Staicu a cumpărat acţiuni la SIF Oltenia, în valoare de peste un milion de euro, prin intermediul unor societăţi pe care le controla. Staicu a fost numit în conducerea SIF Oltenia în 2006, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte-director general pe Vasile Şalapa.