Conflictul dintre rectorul Universităţii, Cornel Antal, şi managerul Spitalului Judeţean, Gavrilă Grebenişan, pornit anul trecut când cel de-al doilea a fost numit la şefia Maternităţii, în locul Lianei Antal, continuă.

După ce rectorul i-a verificat lui Grebenişan luni de zile prezenţa la cursurile pe care le susţine la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică, ba l-a mai şi dat pe mâna Comisiei de Etică pentru "prejudicii" aduse cadrelor medicale universitare, războiul s-a transformat într-unul de uzură.

Antal a găsit o altă chichiţă menită să-l râcâie pe "duşmanul" care i-a supărat consoarta. Grebenişan a fost anunţat de secretara rectorului că nu i se eliberează adeverinţa necesară pentru concursul la şefia spitalului, pe motiv că n-a făcut o cerere... scrisă.

Asta chit că, până acum, niciunul din cadrele Sorbonicii nu a avut nevoie de asemenea formalitate. În final, după ce a făcut cererea cu pricina, lui Grebenişan i s-a eliberat actul, semn că totuşi rectorul Antal e un domn. Că putea, bunăoară, să-i pretindă să scrie cererea cu creion chimic, pe papirus şi în limba sanscrită...