De mai bine de o lună, uneia dintre marile case de modă din lume, Christian Dior, i se cere vehement să recunoască sursa de inspiraţie pentru noua sa colecţie: portul popular românesc!

Omul care a pornit "avalanşa" este Radu Frenţiu, un "prunc din Binş, născut pe strada Şcolii şi crescut pe Aleea Moţilor", stabilit în celălalt capăt al lumii, dar mândru de portul şi obiceiurile străbunilor...

Revoluţie online

Campania "Nu-i Dior, e Bihor!" s-a lansat şi a luat proporţii pe platformele de social media, în presa naţională şi chiar în cea din îndepărtata Americă. A fost preluată şi promovată de comunitatea "La Blouse Roumaine", cu 170.000 de membri pe Facebook, ai cărei reprezentanţi i-au cerut Mariei Grazia Chiuri, directorul artistic al casei de modă Dior, să recunoască valorile româneşti, trimiţându-i repetate scrisori deschise. Motivul? Una dintre piesele de rezistenţă ale colecţiei Pre Fall 2017 are acelaşi croi şi aceeaşi ornamentaţie ca bătrânul cojoc de Beiuş, copiate de altfel şi pe o altă "creaţie" marca Dior, o haină lungă de tip suman.

Campania a pornit-o un beiuşean plecat în lume, care a sesizat "plagiatul" în cataloagele şi magazinele Dior. De ani de zile, Radu Frenţiu tot călătoreşte, întâi prin Statele Unite, apoi prin insula Bali, unde a condus un hotel, iar acum în Indonezia, ocupându-se şi aici tot de dezvoltări hoteliere şi de deschiderea a noi zone turistice.

Terra Beiusensis

În timp ce Dior se pregăteşte să-şi vândă "noutăţile" la preţuri de mii, chiar zeci de mii de euro, Radu ar vrea ca în primul rând bihorenii, şi de fapt toţi românii, să-şi recunoască tradiţiile. De departe, ajutat de un amic, Zoltan Kovacs, a lansat în urmă cu mai mulţi ani pagina de Facebook Ţara Beiuşului – Terra Beiusensis, prin care promovează imagini cu strămoşi în port popular şi obiceiuri din satele de pe Valea Crişului Negru, lăudându-i pe cei care le păstrează şi perpetuează.

"Am o dorinţă arzătoare de a vedea lumea că îndrăgeşte portul şi tradiţiile noastre. Cum pofta vine mâncând, acum aş vrea să văd ateliere meşteşugăreşti în Ţara Beiuşului, să-i văd pe aceşti meşteri plătiţi şi motivaţi să continue", spune Radu.

Bărbatul e convins că, pentru apărarea tradiţiilor şi meşteşugurilor autentice, la nivel naţional "ar trebui puse agendele politice şi religioase de o parte" şi create mecanisme de protejare a valorilor străvechi. "Şi pe plan local ar trebui creat un centru, nu gen muzeu cu lucruri defuncte, ci ceva viu, unde lumea să se reîntâlnească cu sinele şi cu strămoşii", spune beiuşeanul.

O viaţă într-un cojoc

În ceea ce-l priveşte, are colecţii cu veşminte tradiţionale – gaci, chimeşi, cuşme, cojoace – pe care le poartă nealcoş chiar peste mări şi ţări. Cel mai drag îi este cojocul pe care l-a cumpărat de la nevasta ultimului cojocar din Beiuş, Petru Lucan, care e "unu la unu" cu cel vândut de Dior.

Pe vremuri, cojoacele chiar aveau un rost important în viaţa ţăranilor. Cele purtate de feciori şi de fetele de măritat aveau culori vii şi jucăuşe, iar ale oamenilor deja la casa lor nuanţe mai sobre, mai stinse, scria Maria Bocşe în culegerea de etnografie "Biharia". În funcţie de avuţia celui care-l purta, cojocul avea mai mulţi sau mai puţini "pupi", adică ornamente. Veşmântul îi însoţea pe ţărani chiar şi dincolo de moarte, posesorii fiind îngropaţi cu cojoacele lor, care nu se împrumutau şi nu se lăsau moştenire.

Dacă în "scriptele" din 1600 în târgul Beiuşului erau 9 cojocari la 168 de capi (n.r. – de familie), iar la începutul anilor 1900 numărul lor ajunsese la 40, astăzi ultimii meşteri adevăraţi au trecut pe cealaltă lume, iar meşteşugul este şi el pe moarte. Câteva cojoace şi sumane se mai găsesc la colecţionari privaţi şi în muzee, inclusiv la Muzeul Ţării Crişurilor, care deţine inclusiv modele din anii ’30.

"De multe ori nu înţelegi valoarea unui lucru până nu-l pierzi", meditează Radu Frenţiu. Dar odată ce i-ai redescoperit-o, e musai s-o preţuieşti. Chiar dacă-i Bihor, nu marca Dior…