Anul trecut, povestea "bunului samaritean" Viorel Paşca, bihoreanul care a adunat în casa sa din satul Dumbrava aproximativ 200 de bătrâni şi alte persoane fără adăpost, făcea ocolul unor televiziuni şi site-uri, după ce - în urma unui control desfăşurat la faţa locului împreună cu Poliţia şi ITM - inspectorii sanitari l-au amendat pentru mizeria găsită, dar şi pentru faptul că "beneficiarilor" nu le era asigurată asistenţa medicală.

"Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!", consemnau cei care au relatat felul în care "bunul samaritean" a fost amendat cu 5.000 lei şi care, ulterior, a contestat sancţiunea la Judecătoria Beiuş, obţinând câştig de cauză în această instanţă.

Miercuri, cu ocazia prezentării activităţii pe anul trecut, directorul executiv al DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, a precizat, însă, că instituţia pe care o reprezintă a atacat soluţia magistraţilor beiuşeni la Tribunalul Bihor, instanţa superioară din Oradea hotărând menţinerea sancţiunii.

"Domnul Paşca mi-a spus că va plăti amenda, dar tot nu îşi va face o fundaţie", a anunţat dr. Rahotă, arătând că inspectorii sanitari nu l-au amendat fără motiv pe bărbat, ci tocmai pentru că a găsit nereguli, iar acesta nu a acceptat să intre în legalitate, nici prin înfiinţarea unei ONG în numele căreia să acţioneze corect din punct de vedere financiar, nici prin încheierea unor contracte de voluntariat sau de colaborare cu medici şi asistente medicale, în aşa fel încât să poată dovedi că cei aproximativ 200 de "locatari" ai săi beneficiază de asistenţă medicală.

"Nouă ne pare rău, pentru că nu am ţinut neapărat să dăm amendă, ci am vrut să acordăm îndrumare, să explicăm că se poate face o activitate de caritate şi în mod legal, dar dânsul nu a acceptat", a spus şefa DSP.