Direcţia de Sănătate Publică Bihor a transmis o informare privind situaţia actualizată pentru marţi, la ora 9, în ceea ce priveşte demersurile de prevenire a răspândirii COVID-19 în Bihor. În continuare, în judeţ rămâne un singur caz diagnosticat, cel al orădencei de 49 de ani venite1 din Italia, care a minţit la graniţă.
De asemenea, sunt 75 de persoane în carantină şi 459 în izolare la domiciliu. Dintre acestea, 239 sunt titulari ai chestionarelor, adică persoane care s-au întors din ţări străine, iar 220 sunt aparţinători.
Merită precizat că la secţia de Boli Infecţioase din Oradea, care aparţine de Spitalul Municipal, sunt internate 20 de persoane. Acestea sunt suspecte de coronavirus, însă este posibil ca o parte dintre ele să fi primit deja rezultate negative la prima testare.
De altfel, DSP Bihor a transmis că, în ultimele ore (adică luni, după ora 15), au fost primite trei rezultate negative la testări.
UPDATE ora 15.00
Situația raportată la ora 15 de DSP Bihor nu a suferit modificări decât în privința numărului de persoane autoizolate, care a crscut semnificativ.
Situația statistică actualizată pentru județul Bihor, 17.03.2020, ora 15.00:
- Număr persoane diagnosticate cu Covid-19: 1 (cumulat)
- Număr persoane în carantină: 75
- Număr persoane internate în spital: 20 (la secție de boli infecțioase)
- Număr persoane auto-izolate la domiciliu 757 (541 titulari ai chestionarelor și 216 aparținători ai acestora).