La început de an competiţional, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor s-a trezit cu o veste descurajantă pentru organizarea întrecerilor sportive. Astfel, Ministerul Tineretului şi Sportului a emis la începutul acestui an Ordonanţa nr. 888, prin care entităţilor sportive aflate în subordinea sa li se interzice posibilitatea de a efectua premieri din banii proveniţi din subvenţie de la bugetul de stat.
Prin urmare, acest ordin împiedică Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret să mai acorde premii pentru concursurile de masă pe care le organizează, premii care constau în diplome, medalii, cupe, tricouri sau pachete cu dulciuri.
Practic, prin această măsură s-a tăiat elanul organizării concursurilor, care nu ar mai fi avut nici un farmec nici pentru concurenţi.
"Este clar că acest ordin este aberant, prin el fiind privaţi de posibilitatea de a oferi acele premii simbolice pentru participanţii la acţiunile noastre. Mă întreb ce stimulent ar mai fi avut acei copii care vin la concursuri de cros, streetball, ciclism, înot sau alte sporturi? Cum i-am mai fi putut atrage la astfel de acţiuni, în condiţiile în care numărul lor nu este oricum prea mare în ultimii ani?", a declarat directorul DJST Bihor, Sorin Buhaş.
Totuşi, vestea negativă nu a afectat prea mult competiţiile organizate în acest an, conducerea DJTS găsind o "portiţă", prin care sunt salvate competiţiile. Este vorba despre o lege mai veche, care priveşte aplicarea normelor financiare şi care nu a fost abrogată, potrivit căreia se pot acorda premieri, dar numai pentru acţiunile proprii, fără parteneriate. Astfel, pentru a salva anumite competiţii, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor va include toate competiţiile sportive din acest an în calendarul propriu.
Astfel, în acest an, DJST Bihor va avea programate un număr de 104 acţiuni sportive proprii. Dintre acestea, 30 au un caracter internaţional, 17 sunt naţionale, 17 interjudeţene, 32 judeţene şi 7 locale. Dintre cele mai importante competiţii care vor avea loc în 2014, se remarcă Trofeul Hercule la culturism, Gongul orădean la box, Trofeul Felix la şah sau Oradea City Running Day.
În ceea priveşte bugetul alocat de Ministerul Tineretului şi Sportului pe 2014, acesta este de aproximativ 100 de mii de lei, "mulţumitor, comparativ cu anii precedenţi sau cu alte judeţe" , după cum a mai precizat Sorin Buhaş.