Europenii au început să spună adio plasticului de unică folosinţă.

Din 3 iulie, în Uniunea Europeană se aplică Directiva privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, care prevede că obiecte precum farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, paie sau beţişoare de urechi confecţionate din plastic nu mai pot fi puse în vânzare în statele membre.

Adoptată în 2019, directiva trebuia transpusă în legislaţia fiecărei ţări din UE, dar nu peste tot s-a întâmplat asta, România fiind unul dintre exemplele negative.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a promis însă că actul normativ va fi publicat cât mai curând, astfel ca la festivalurile din această vară să nu se folosească aceste obiecte de unică folosinţă. Directiva mai prevede că unele produse din plastic, cum ar fi echipamente de pescuit, absorbante, tampoane, şerveţele umede, produse din tutun cu filtru şi pahare pentru băuturi, se pot comercializa, însă sunt subiectul unor măsuri ţintite privind reducerea utilizării lor.