Directoarea adjunctă a Gimnaziului Nicolae Popoviciu din Beiuş, Elisabeta Buhaş, e într-un veşnic război cu poliţiştii care o prind încălcând legea.

În vară, femeia s-a supărat rău pe agentul care a amendat-o după ce şi-a aruncat câinele din maşină, cu lesă cu tot, aşa că, după cum a aflat Bihorel, i-a transmis câteva "urări de bine", ba l-a şi reclamat la Biroul de control intern, ca să fie sancţionat.

La începutul acestei luni, mai exact în seara de 4 octombrie, Buhaş a comis-o din nou, de astă dată în trafic.

Deşi avea permisul expirat din ianuarie, profesoara s-a urcat la volan şi a fost prinsă călcând linia continuă pe şosea, în comuna Pocola.

Rămasă pieton, s-a ofuscat din nou, reclamând "abuzul" gradaţilor care au îndrăznit să impună respectarea legii unei ditamai directoare de şcoală.

Adevărat model pentru tânăra generaţie...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!