Ministerul Educației a anunțat, joi, că a cerut tuturor inspectorilor și directorilor de unități școlare să-și examineze regulamentele proprii, pentru a se asigura că elevii respectă obligația de a nu folosi telefoanele în timpul orelor de curs.

Conform reglementărilor în vigoare, elevii au voie să folosească telefoanele mobile pe durata orelor doar cu acordul cadrului didactic și în scop educațional.

„Toți actorii sistemului de educație - elevi, profesori, părinți - trebuie să cunoască aceste reglementări și să le implementeze riguros și curajos, inclusiv pe linia sancțiunilor existente. În cazul specific al telefoanelor mobile, așa cum am mai declarat, nu susțin interzicerea totală a acestora în școală, însă în spiritul practicilor psihopedagogice și al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privința utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul și mai ales pentru a evita interferența perturbatoare cu actul educațional”, a declarat ministrul Daniel David.

Legea învățământului preuniversitar prevede că „utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”.

Interdicția este prevăzută și în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar și în Statutul Elevului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!