Inginerii orădeni au suflet de artişti. Galeria "Euro Foto Art" Oradea va găzdui până la sfârşitul lunii iulie expoziţia de grup intitulată "Dialog...", în cadrul căreia vor expune doi artişti de profesie ingineri, Tunde Benyovszki şi Nicoleta Gabor. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 9 iulie, de la ora 18, la Galeria "Euro Foto Art" din Piaţa 1 Decembrie nr. 12, în imediata vecinătate a Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

Inginer constructor de profesie, Tunde Benyovszki este director adjunct al Administraţiei Imobiliare Oradea şi, conform unui comunicat al Asociaţiei "Euro Foto Art" Oradea, "este pasionată de fotografie încă din perioada copilăriei, când a început să fotografieze, cu un aparat analog Beirette". Este absolventă a cursului de tehnică şi artă fotografică, susţinut de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, după care, din anul 2009, a devenit membru creator al Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea. Din 2010 a fost acceptată în cadrul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

La rândul său, Nicoleta Gabor, de profesie inginer proiectant, vede activitatea de creaţie ca "un refugiu dintr-o lume a cărei fundaţie este mâncată de nonvaloare". Ambele expozante au participat, cu succes, la expoziţa reprezentativă anuală a membrilor Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea, din anul 2010, precum şi la o serie de Saloane naţionale şi Internaţionale de artă fotografică.

În cadrul vernisajului de vineri, lucrările vor fi prezentate publicului, de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar expoziţia va fi vernisată oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, care va participa la acest eveniment şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Momentele muzicale vor fi oferite publicului de către Cvartetul "Varadinum" din Oradea.

Expoziţia de grup organizată sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, în parteneriat cu Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea, va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 31 iulie 2010, în zilele de lucru între orele 8,00 - 18,00. Intrarea este gratuită.