La împlinirea unui an de la inaugurarea Aquapark-ului Nymphaea, primul din Oradea, directorul ADP, Liviu Andrica, a susţinut o conferinţă de presă în care a arătat că acesta a fost vizitat de 301.100 de persoane, din Bihor, din judeţele învecinate şi chiar din alte ţări. De asemenea, potrivit directorului, complexul este pe plus, având un profit de 660.000 euro.

Complex pe profit

La conferinţa desfășurată chiar în Aquapark, Liviu Andrica a arătat că ponderea cea mai mare a vizitatorilor, în afară de cei bihoreni, este a celor din judeţul Cluj, urmând apoi cei din Arad, Timiş, Satu Mare şi Maramureş.

De asemenea, investiţia nu a mai fost subvenţionată cu bani de la bugetul public, aşa cum se pregătiseră autorităţile. Ba mai mult, după un an, aquapark-ul a adunat un profit de 660.000 euro.

Din aceşti bani, jumătate se îndreaptă către municipalitate, ADP Oradea fiind o societate publică subordonată Consiliului Local. 128.000 euro au fost investiţi în dotări, cum ar fi: 2 grătare din inox, 1 robot subacvatic, 1 tractor pentru tuns gazon, 1 maşină de frecat/aspirat, 1 defibrilator semi-automat, 1 autoturism transport persoane 8+1 locuri.

Sezonul cozilor

Întrebat de BIHOREANUL despre cozile de la terase de-a lungul verii, precum şi de cele de la intrarea în Aquapark, directorul le-a motivat cu lipsa personalului suficient. "E o problemă la nivel regional. Nu se găsesc oameni care să lucreze. Ştiţi că ne aducem angajaţi cu microbuzele din judeţ", a spus acesta. La Nymphaea sunt 129 de locuri de muncă, din care acum sunt ocupate doar 93.

Totuşi, Andrica a recunoscut că, uneori, cozile de la intrare au fost cauzate şi de unele "erori de sistem".

Din vară, a mai arătat directorul ADP, s-a pus în funcţiune serviciul de eliberare bilete cu anticipaţie. Există două variante de achiziţionare anticipată: de la casieriile aquaparkului sau de pe site-ul Nymphaea, ambele variante putând fi utilizate cel târziu cu o zi înainte de data dorită, până la ora 21.00. Posesorii biletelor anticipate au prioritate la intrare.

Va urma...

Pentru următorul sezon estival, când se estimează că cererea va fi cel puţin la fel de mare ca anul acesta, directorul ADP vrea să suplimenteze numărul dulapurilor cu încă 200, faţă de cele 1.850 deja existente.

Pe perioada iernii, când partea exterioară a complexului nu va fi funcţională, înăuntrul acestuia încap 600 de persoane în acelaşi timp.