Tribunalul Bihor a decis să respingă cererea pe care directorul Colegiului Tehnic Andrei Şaguna din Oradea, Răzvan Vonea, a făcut-o pentru a fi eliberat din arest sub control judiciar, pe cauţiune.

Vonea a fost arestat pe 8 iulie, fiind acuzat că, împreună cu şefa Serviciului Juridic al Universităţii, Ramona Bacter, fostă şefă a juriştilor din Inspectoratul Şcolar Judeţean, trafica examene atât pentru promovarea elevilor de la Şaguna, cât şi a însăşi surorii lui Bacter, studentă la Ştiinţe Economice, dar şi a unor candidaţi la examenul de Bacalaureat.

Într-o primă fază, Vonea a contestat soluţia de arestare pe 30 zile la Curtea de Apel, dar instanţa i-a respins acţiunea pe 15 iulie. Ulterior, el a cerut să fie eliberat pe cauţiune, dar Tribunalul i-a respins solicitarea luni, 21 iulie, considerând că este neîntemeiată, astfel încât avocatul său, Alin Nasta, a anunţat că se va adresa Curţii de Apel Oradea, motivând că "arestul preventiv este exagerat în acest caz".

În cazul în care judecătorii Curţii vor menţine soluţia colegilor de la Tribunal, Vonea va rămâne în arest cel puţin până la expirarea mandatului emis pe numele său, adică până în 8 august.

Fostul director al Colegiului Şaguna va fi judecat pentru trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu şi dare de mită.