Opoziţia republicană s-a dezlănţuit împotriva lui Barack Obama, după difuzarea unei discuţii care ar fi trebuit să rămână secretă, între acesta şi Dmitri Medvedev. Subiectul era scutul antirachetă din Europa, care priveşte şi România.

Barack Obama i-a spus lui Dmitri Medvedev, în cadrul unei întâlniri pe care cei doi preşedinţi au avut-o la summitul pentru securitate nucleară de la Seul, unde se află şi preşedintele Traian Băsescu, că în viitor va avea "mai multă flexibilitate" pentru a se ocupa de subiecte controversate precum apărarea antirachetă, însă are nevoie de "spaţiu" din partea viitorului preşedinte rus, Vladimir Putin.

Conversaţia a fost înregistrată de un microfon uitat deschis din greşeală.

"Referitor la toate aceste probleme, dar în special la apărarea antirachetă, acestea pot fi rezolvate, dar este important ca el (n.r. Vladimir Putin) să-mi acorde spaţiu", a spus Barack Obama.

"Sunt ultimele mele alegeri. După aceea voi avea mai multă flexibilitate", i-a mai spus preşedintele american lui Medvedev.

"Vă înţeleg. Voi transmite această informaţie lui Vladimir şi sunt alături de dumneavoastră" a răspuns Medvedev.

Republicanii îl acuză pe Obama că este gata de concesii faţă de Rusia care, în opinia lor, nu este prietena Statelor Unite.

Întrebat ce a vrut să spună preşedintele SUA, consilierul său pentru Comunicare, Ben Rhodes, a explicat că există posibilitatea ca Rusia şi SUA să ajungă la o soluţie de compromis, "dar există polemici pe această temă - mereu există - în ambele ţări".