Trupul unui bărbat, profesor la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna din Oradea, este căutat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, de pompierii orădeni, în apele Crişului Repede. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, ar fi căzut în râu luni seară, în zona Podgoria, unde locuieşte, şi a dispărut sub apă.
Gyorgy Peter se juca împreună cu cele două nepoţele, pe malul râului, când i s-ar fi făcut rău, s-a dezechilibrat şi a căzut în apă. "Este profesor de fizică la noi, a fost şi director adjunct al şcolii. Era cunoscut cu probleme cadiace", a declarat BIHOREANULUI directorul Şcolii Gimnaziale Oltea Doamna, Florina Muscă.
Potrivit maiorului Horia Cheregi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, dispariţia bărbatului a fost semnalată prin numărul unic de urgenţă 112 luni seară, în jurul orei 20. "Apelantul spunea că o persoană în vârstă s-ar fi plimbat pe malul Crişului cu membri ai familiei şi a căzut în Criş", a spus Cheregi.
Pompierii l-au căutat pe bărbat încă de luni seară, cu instrumente specifice din dotare, iar marţi au apelat şi la un echipaj de scafandri din Arad. "Am avut inclusiv sprijin de la Hidroelectrica, s-a redus puţin debitul Crişului ieri, însă nu a fost găsit. Şi azi s-au reluat căutările, începând cu ora 9, însă din păcate, până la această oră, fără rezultat", a mai precizat Cheregi.