Ocazii de ambele părţi

Meci deosebit de disputat duminică, la Stadionul Municipal Iuliu Bodola, în prezenţa a aproximativ 4.500 de spectatori, veniţi să asiste la un nou joc al echipei roş-albastre. După ce contracandidatele la promovare s-au impus cu o zi mai devreme, echipa orădeană avea nevoie neaparat de victorie în meciul cu Slatina, într-un joc ce s-a constituit derby-ul etapei cu numărul 27 a seriei vestice din Liga a II-a.

După un început echilibrat, cu ocazii la ambele porţi, în minutul 18, FC Bihor a reuşit deschiderea scorului. În urma unei lovituri libere, executată de Chiş de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Oltean, care din 6 metri, l-a învins pe goalekeeperul oaspeţilor, Marinescu.

Nu au trecut de două minute şi, în minutul 20, în urma unei centrări în careu, din 7 metri, atacantul celor de la ALRO, Dulcea, s-a înălţat şi a reluat cu capul în colţul lung, învingându-l pe portarul Pogacsics şi restabilind egalitatea.

Deşi jocul a continuat dârz, aprig disputat, cu ocazii de ambele părţi, până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că la sfârşitul primei reprize s-a consemnat scor egal, 1-1.

În mitanul secund, FC Bihor a mărit presiunea la poarta adversă, în timp ce oaspeţii au replicat tăios pe contraatac.

În minutul 71, în urma unui fault din spate la 40 de metri de poarta lui Marinescu, jucătorul echipei vizitatoare, Murgan, introdus în teren cu 3 minute mai devreme, a primit cartonaşul roşu din partea arbitrului Romulus Pop din Tg. Mureş şi şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică.

După ce în minutul 66 Mărkuş a trecut pe lângă golul al doilea al "roş-albaştrilor", în minutul 80, arbitrul Romulus Pop a dictat lovitură de la 11 metri, în urma unui fault a lui Ghindeanu asupra lui Mărkuş.

Au vrut să renunţe 

A fost punctul culminant al jocului, deoarece echipa oaspete a protestat, iar antrenorul formaţiei ALRO Slatina, Corneliu Papură, şi-a chemat jucătorii de pe teren în semn că abandonează disputa. După câteva minute de discuţii cu arbitrul Romulus Pop, jucătorii olteni au revenit însă pe teren. Golul victoriei formaţiei orădene a fost marcat de Ciprian Selagea, din acel penalty.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că FC Bihor a reuşit să-şi adjudece o victorie preţioasă în lupta pentru revenirea în primul eşalon fotbalistic al ţării.

De la început antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren formula: Pogacsics - Moraru, Muscă, Oltean, Lupu - Chiş, Danci, Selagea - Florean, Mărkuş, Bârză. În partea a doua au mai fost introduşi Deaconescu şi Sorian.

La final, în timp ce gazdele savurau victoria, foarte supăraţi, oaspeţii s-au îndreptat spre vestiar, contestând maniera de arbitraj a lui Romulus Pop.

Acuză arbitrajul 

La conferinţa de presă, antrenorul Cornelui Papură a fost din cale afară de nervos, acuzând că echipa orădeană a câştigat cu ajutorul arbitrilor, fapt care, în opinia lui, ar putea să denatureze creşterea valorică a tinerilor sportivi: "Cred că vorbele tac şi faptele vorbesc. Cam atât am putea spune despre ceea ce s-a întâmplat în acest meci. Puteam să pierdem astăzi, puteam să şi câştigăm. Adversarii noştri sunt copii. Niciodată nu vor creşte sănătos".

De partea cealaltă, tehnicianul FC Bihorului, Gheorghe Ghiţ a declarat: "Am întâlnit o echipă foarte motivată, o echipă bună a campionatului. Cu mare efort am reuşit să câştigăm astăzi. Au venit foarte, foarte motivaţi la Oradea. A doua repriză am continuat să punem presiune şi de data aceasta am reuşit să marcăm".

În clasament, FC Bihor a egalat, după acest succes, formaţia CS Mioveni, aflată pe locul 2, în timp ce pe prima poziţie rămâne Petrolul Ploieşti, cu 52 de puncte.

În runda viitoare, echipa orădeană va evolua la Deva, în timp ce Petrolul şi CS Mioveni se vor întâlni în meci direct pe terenul primei formaţii.

Meciul din Cupa Liceelor, disputat în deschiderea jocului de seniori FC Bihor - ALRO, dintre formaţiile Liceul Teoretic "Ady Endre" şi Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" s-a încheiat la egalitate, scor 3-3. Şi prima partidă, cea dintre CN "Emanui Gojdu" şi LT "Ady Endre" s-a încheiat remiză, cu acelaşi scor, 3-3. În clasament, conduce LT "Ady Endre", cu 2 puncte.