Universitatea din Oradea a fost gazda unui eveniment cu profunde semnificații academice și culturale: conferirea Ordinului „Palmes Académiques” în grad de Cavaler conferențiarei Daciana Vlad, cadru didactic al Facultății de Litere și coordonatoare a lectoratului de limba franceză și germană, a anunțat instituția de învățământ superior, printr-un comunicat de presă remis vineri.
Decorația, acordată de statul francez, recompensează contribuțiile remarcabile ale profesoarei în promovarea limbii și culturii franceze în România. Ordinul „Palmes Académiques”, instituit în 1808 de Napoleon Bonaparte, este una dintre cele mai vechi distincții civile franceze și se oferă în semn de recunoaștere pentru excelența în educație și francofonie.
La ceremonia desfășurată joi, în prezența conducerii universității și a unor invitați de rang înalt din partea Ambasadei Franței și a Institutelor Franceze, au luat cuvântul Julien Chiaponne Lucchesi (consilier de cooperare și acțiune culturală și director al Institutului Francez din București), Alexandra Servel (directoarea Institutului Francez din Cluj-Napoca), precum și reprezentanți ai Universității din Oradea și ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Reprezentanții Universității din Oradea au evidențiat impactul pe termen lung al activității conf. univ. dr. Daciana Vlad, în special în formarea a generații de studenți francofoni și în consolidarea relațiilor academice cu instituții franceze de prestigiu.
Daciana Vlad se alătură astfel unei elite intelectuale din România care a primit aceeași distincție, printre care profesorii Sorin Mihai Cîmpeanu, Mircea Martin, Smaranda Vultur și alții.
Evenimentul a fost și un prilej de reafirmare a colaborării de lungă durată dintre Universitatea din Oradea și instituții academice franceze precum Universitățile din Angers, Reims, Lyon, Lille, Sorbonne Nouvelle sau Montpellier. Totodată, apartenența UO la Alianța Universitară Europeană EU Green confirmă angajamentul instituției pentru excelență, internaționalizare și sustenabilitate, a precizat instituția academică.