În ultimii ani, orădenii au fost răsfăţaţi cu evenimente colorate, de impact. Acum, pandemia a dat peste cap planurile şi în privinţa distracţiei.

Cum aglomerările pot provoca focare de îmbolnăvire, cele mai importante festivaluri din oraş, programate până la finalul verii, au fost deja anulate. Mai sunt şanse ca orădenii să se poată bucura de cele din toamnă, precum şi de evenimente interesante, dar cu număr limitat de persoane, încă din această vară. 

Anulat!

Consiliul Local Oradea a diminuat, săptămâna trecută, cu 2,5 milioane de lei bugetul alocat în 2020 Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), entitate care organizează cele mai importante evenimente publice din oraş. Decizia a fost luată după ce mai multe târguri şi festivaluri au trebuit anulate, dar şi pentru că bugetul local a fost afectat la rândul său de criză.

Între evenimentele ratate până acum se numără Târgul de Paşti, care ar fi trebuit să se ţină în Cetate, între 10 şi 19 aprilie - un festival devenit deja tradiţie, târgul de carte Gaudeamus (6-10 mai), popularul Street Food Festival, un eveniment cu multă mâncare şi muzică (21-24 mai), precum şi Festivalul Copiilor (29-31 mai), care în alţi ani aducea personaje de poveste, multe jocuri şi activităţi pentru cei mici.

Oradea ratează anul acesta şi Ziua Mondială Art Nouveau (13-14 iunie), în cadrul căreia se făceau spectaculoasele proiecţii video pe Palatul Vulturul Negru. De asemenea, organizatorii au anunţat anularea Zilelor Sfântului Ladislau (22-28 iunie), cel mai mare festival al comunităţii maghiare. 

Fără festivaluri 

APTOR a anunţat săptămâna trecută că nici Festivalul Medieval (2-5 august), unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din Oradea - ce reunea domniţe, cavaleri, trubaduri şi luptători medievali, cu demonstraţii pe cai, lupte şi concerte - nu va mai avea loc, veste primită cu tristeţe de participanţi şi de public.

"În condiţiile de acum, oaspeţii din trupele medievale din celelalte ţări, cum ar fi Rusia, Cehia, Anglia, ar fi trebuit să intre în izolare, ceea ce nu e fezabil. În plus, toată atmosfera evenimentului era dată de sentimentul de apropiere...", explică Mihai Jurca (foto), directorul APTOR. De altfel, Ministerul Culturii a pus în dezbatere publică un proiect prin care se preconizează că evenimentele cu peste 1.000 de participanţi vor rămâne interzise pe toată perioada verii, aşa că festivaluri mari ca Untold ori Neversea au fost anulate.

Municipalitatea a renunţat şi la organizarea Zilelor Culturii Maghiare, alături de Carnavalul Florilor (21-23 august), în cadrul căruia erau aduse care alegorice din Debreţin. "Dacă am fi încercat să-l organizăm cu respectarea măsurilor de distanţare, cu restricţiile privind numărul de persoane, nu ar mai fi fost aceeaşi atmosferă, dar mai multe cheltuieli", spune Jurca. 

La finalul verii, Oradea ar fi trebuit să găzduiască, în premieră, un Festival Internaţional de Muzică cu artişti cunoscuţi de indie pop, jazz şi muzică electronică. Prima ediţie a fost anulată încă din martie, din cauza pandemiei. Fondurile destinate evenimentului (circa 435.000 euro) au fost direcţionate către alte priorităţi, cum ar fi dotarea spitalelor.  

Ce va fi? 

Câteva evenimente de amploare ar putea fi organizate în toamnă, totul depinzând însă de evoluţia pandemiei. În calendarul public au rămas "active" European Music Open, Zilele Culturii Slovace, TIFF Oradea, Zilele Culturii Iudaice, Oradea FestiFall (fosta Toamnă Orădeană), precum şi Târgul de Crăciun. "Sunt evenimente pe care ni le dorim, dar deocamdată nu pot să spun că 100% vor fi organizate. Vom decide în funcţie de regulile dispuse la nivel naţional şi de buget", spune Jurca. 

Recent s-a decis că, din 1 iunie, în România se pot organiza spectacole de teatru, concerte, show-uri de dans, târguri şi cinema în aer liber, cu participarea a maximum 500 de spectatori, cu asigurarea unei distanţe minime de 1,5 metri şi purtarea obligatorie a măştilor. Condiţiile sunt stricte, iar organizatorii îşi asumă o mare responsabilitate. 

Totuşi, asta înseamnă că, în perioada următoare, şi orădenii s-ar putea bucura din nou de evenimente. "Discutăm despre posibilitatea de a organiza seri de cinema de tip drive-in, adică din maşini, iar singurul loc care s-ar preta ar fi Piaţa 100", spune directorul APTOR. Şi teatrele orădene gândesc viitoare evenimente în aer liber, însă mai au o mare problemă: să adapteze spectacolele în aşa fel încât scenele în care actorii stau apropiaţi să fie rare!