Câteva zeci de tineri orădeni au demonstrat că se pot distra cu folos. La iniţiativa clubului Leo "Black Eagle", ei au participat joi seara la o petrecere desfăşurată într-un loc inedit: într-un tramvai Siemens.

Majoritatea celor care au răspuns invitaţiei au purtat alb aşa cum le cerea codul vestimentar al petrecerii, iar timp de 2 ore s-au plimbat cu tramvaiul prin oraş, oprind în mai multe staţii. În preţul biletului de 20 de lei a fost inclus un cocktail gratuit, iar atmosfera a fost asigurată de DJ Ionuţ Cervinschi. Cei care, însă, nu s-au îmbrăcat ca pentru un white party au fost "amendaţi" tot în scop caritabil.

"Din biletele vândute la White Party cât şi a celor vândute la after-party-ul din Juice am reuşit să adunăm 2.170 de lei, care vor ajunge la Sebastian Iftimi (un tânăr orădean care suferă de o afecţiune rară: anemie aplastică). Dosarul său a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii, însă, pentru a se putea trata va trebui să stea şase luni în Israel şi are nevoie de bani pentru asta", a explicat Oana Pelea, preşedinta Leo "Black Eagle".

Nu este prima acţiune organizată de clubul tinerilor pentru Sebastian. În luna februarie a acestui an, Leo a organizat un spectacol de muzică şi teatru în urma căruia s-au strâns peste 6.000 de lei.

Cei care vor să-l ajute pe Sebastian pot să depună bani în conturile: deschise la Garanti Bank Oradea RO35UGBI0000392001651RON şi RO28UGBI0000392001652EUR, sau la BANCA TRANSILVANIA Oradea, pentru lei RO49BTRL00501201226578XX.