Show de show cu tentă OTV-istă săptămâna trecută marţi în emisiunea "Ediţia de seară" moderată de Octavian Haragoş la TVS. Nu de alta, dar invitat a fost Călin Miron, fost patron de ziar "paparazzo", acum mare şef al organizaţiei municipale a Partidului Poporului Dan Diaconescu.

După ce s-a luat la harţă cu fostul vameş Dorel Vesa, care intervenise telefonic în emisiune ca preşedinte al unui alt Partid al Poporului, întrebându-l la mişto dacă primea şpagă "aşa, câte 10-20 de mărci", Miron şi-a dat la întors şi şocanta propunere făcută recent, când îi oferea candidatura la Primăria Oradiei lui Beni Rus, patronul firmei Selina, pe motiv că ar face investiţiile oraşului din fonduri proprii.

La TVS, Miron a dat-o pe glumă, spunând că, de fapt, în conferinţa de presă unde făcuse declaraţia ar fi executat o diversiune menită să atenţioneze că Rus câştigă prea multe lucrări scoase la licitaţie de Primărie, şi tocmai de aceea le-ar putea executa pe banii proprii. Bihorel rămâne la părerea lui: omului i-a ieşit pe gură o gogomănie rară, pe care nu ştie cum s-o mai dreagă.