Despărțite fizic anul trecut, când s-au mutat într-o clădire anume amenajată de Episcopia Reformată, prilej cu care Ministerul Educației a acuzat o segregare etnică, clasele maghiare ale Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu din Oradea ar urma să se despartă și administrativ de această unitate de învățământ.

BIHOREANUL a aflat că Primăria vrea să modifice rețeaua școlară a municipiului și să mute secția maghiară de la Bălcescu la Liceul Reformat Lorántffy Zsuzsanna. Mutarea are nevoie de acordul Ministerului Educației.

Școala Bălcescu, exclusiv cu clase românești

Zilele trecute, Primăria Oradea a transmis Inspectoratului Școlar Județean Bihor o adresă prin care își exprimă dorința de a modifica rețeaua școlară a municipiului, prin reorganizarea celor două unități de învățământ.

Mai precis, toate clasele maghiare de la Școala Nicolae Bălcescu ar urma să devină parte a Liceului Reformat Lorántffy Zsuzsanna, o școală cu predare exclusiv în limba maghiară.

Cele două secții de la Bălcescu, română și maghiară, sunt deja despărțite fizic, funcționând în sedii diferite. Din toamnă, clasele cu predare în limba minoritară s-au mutat într-o clădire de pe strada Cuza Vodă, anume amenajată și pusă la dispoziție gratuit de Episcopia Reformată (foto jos).

Această mutare a declanșat în septembrie un scandal uriaș, după ce Ministerul Educației a acuzat că separarea elevilor este o segregare ilegală și a refuzat să își dea acordul pentru desfășurarea de activități didactice în clădirea respectivă.

Lucrurile au intrat în normal abia după ce primarul Florin Birta a negociat cu Episcopia Reformată, determinând-o să accepte să primească în clădirea ei și elevi români, iar o clasă românească s-a mutat pe Cuza Vodă, în mijlocul claselor ungurești.  

Decizia, la București

Dorința Primăriei Oradea de a muta clasele maghiare de la Bălcescu la Liceul Reformat a primit OK-ul Inspectoratului Școlar, însă decizia finală se va lua la București.

„Inspectoratul Școlar Județean Bihor a avizat favorabil această propunere și a înaintat-o către Ministerul Educației”, a declarat inspectorul școlar general, Horea Abrudan (foto), marți, pentru BIHOREANUL.

Ministerul Educației trebuie să își dea acordul pentru această modificare a rețelei școlare, iar dacă o va face, ea va deveni realitate din următorul an școlar. Rămâne de văzut dacă Ministerul va impune sau nu o consultare publică a celor afectați de această schimbare, mai precis a elevilor, părinților și profesorilor.

Cel mai probabil, chiar dacă elevii vor fi înmatriculați la Liceul Reformat, vor rămâne să învețe în aceeași clădire de pe strada Cuza Vodă. Nu este clar însă ce se va întâmpla cu cadrele didactice care predau în limba maghiară la Școala Nicolae Bălcescu și dacă toate se vor regăsi în organigrama Liceului Reformat.

Deocamdată, Primăria Oradea nu a anunțat public intenția de a modifica rețeaua școlară. Cel mai probabil, tema va fi discutată într-o ședință a Consiliului Local.

Interesant este și că Primăria ia această decizie fără să discute cu școala afectată de schimbare. Contactată de BIHOREANUL, directoarea Școlii Nicolae Bălcescu, Monica Costa, a declarat că nu a fost informată despre acest subiect. Cel mai probabil, așadar, nici părinții nu au fost consultați, așa că încă nu se știe dacă ei sunt sau nu de acord cu această relocare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!