Prefectul de Bihor a anunţat vineri, pe Facebook, că DN 75 va fi temporar închis între Băiţa şi Vârtop, din cauza riscului crescut de a repetare a unor avalanşe după ce şoseaua a fost deja blocată din acest motiv la începutul săptămânii, marţi şi miercuri, astfel încât circulaţia a fost întreruptă, de fiecare dată, câte două ore, pe ambele sensuri de mers.

„În urma avalanșelor din zona Vârtop-Arieşeni, am convocat de urgență Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență în vederea luării de măsuri pentru siguranța persoanelor care tranzitează DN75”, explică prefectul, comunicând că acesta a decis „închiderea DN 75 până la punerea în siguranţă” şi „detonarea controlată a zăpezii din zona respectivă”.

Contactat de BIHOREANUL, Mihaiu a spus că redeschiderea drumului se va face în funcţie de durata operaţiunilor la care participă echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei, Salvamont şi Secţiei Judeţene Bihor Drumuri Naţionale din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Practic, zona din DN 75 expusă riscului de avalanşe are o întindere de circa 5 kilometri, dar un echipaj al Poliţiei va întoarce din drum şoferii încă de la Lunca. ISU se va ocupa de detonarea propriu-zisă, iar apoi cei de la Drumuri de degajarea şoselei de zăpadă, pietre şi fragmente de copaci. Când se va redeschide circulaţia, asta depinde de cantitatea dislocată. Estimăm că în această după-amiază sau cel mai târziu în această seară”, a declarat prefectul Ioan Mihaiu.

Până la reluarea circulaţiei, Poliţia Bihor recomandă şoferilor să folosească ruta ocolitoare de pe DN 76 Lunca – Vârfuri – Deva.

UPDATE:

ISU Crişana a anunţat, vineri seară, că operaţiunea de detonare s-a finalizat, iar DN 75 va fi deschis în jurul orei 20.30, de îndată ce va fi deszăpezit.