Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat, marţi, că la nivelul DNA a fost deschis un dosar penal care vizează felul în care s-au făcut achiziţiile de seruri anti-Covid-19 în România, de la începutul pandemiei şi până în prezent. Cercetările se desfăşoară deocamdată in rem, adică faţă de faptă şi nu de vreo persoană anume.

Infracţiunea vizată este cea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. 

"Ca răspuns la solicitările transmise de către reprezentanţi ai mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei până în prezent. Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă ("in rem"), respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat", se arată în informarea DNA.

Fiecare stat membru al UE a cumpărat vaccinurile prin intermediul Comisiei Europene, în funcţie de necesităţi, de numărul populaţiei, au subliniat jurnaliştii Digi24.ro.