Procurorii DNA cer arestarea pentru 30 de zile a vicepreşedintelui CJ Alexandru Kiss şi a omului de afaceri Beneamin Rus. Datele făcute publice de anchetatori arată că liderul UDMR Bihor şi partenerul său Alexandru Mudura, decedat anul trecut, ar fi realizat venituri necuvenite de peste 4,3 milioane euro din racordarea firmelor Keviep şi Selina la banii publici, dar şi din furnizarea de cărbune la suprapreţ CET-ului orădean.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi după-amiază de DNA, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui Alexandru Kiss pentru următoarele infracţiuni: spălare a banilor, în formă continuată (4 infracţiuni); abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; luare de mită şi trafic de influenţă, în formă continuată.

La rândul său, Beneamin Rus, administratorul grupului Selina, e acuzat de săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor în formă continuată (2 infracţiuni) şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Ordonanţele de reţinere ale DNA Oradea arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada octombrie 2003 - mai 2008, Alexandru Kiss, împreună cu Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo, Roatiş Gheorghe Ioan, Rus Beneamin şi cu Mudura Alexandru "au conceput, succesiv, mecanisme complexe prin intermediul cărora membrii grupurilor au obţinut foloase necuvenite în valoare totală de 4.312.847 euro".

Şpagă la groapa de gunoi

O primă sumă, de 300.000 euro, ar fi fost pretinsă şi primită de Mudura, Kiss şi Bojtor de la inculpatul Miklossy Ferenc, cetăţean maghiar, patronul firmei Keviep şi preşedintele Camerei de Comerţ Hajdu-Bihar, "pentru a-şi exercita influenţa în favoarea societăţii comerciale Keviep Kft. Debrecen, astfel încât aceasta să obţină de la Primăria Municipiului Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea şi exploatarea gropii ecologice de gunoi a Municipiului Oradea".

Fapta s-ar fi petrecut în perioada octombrie 2003 - iunie 2004 şi s-ar fi derulat printr-o serie de firme înregistrate în România (Eco Bihor, East Bau Construct, Martex Trans), Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation Ltd Londra) şi Ungaria (Keviep), spălarea banilor realizându-se sub masca plăţii unor livrări de utilaje şi materiale.

"În concret, Keviep Kft Debreţin a livrat către Ariston Distribution Corporation Ltd Londra utilaje şi materiale în valoare de circa 187.000 euro, pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul societăţii East Bau Construct S.R.L. Oradea, cu peste 500.000 euro. Diferenţa de bani, în sumă de 300.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societăţii Ariston Distribution Corporation, în numerar, de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc şi suspectului Mudura Alexandru", arată comunicatul.

Spălarea mică...

O schemă similară s-ar fi derulat în perioada octombrie 2003 - mai 2004, de către acelaşi grup de indivizi, avându-l însă ca furnizor al şpăgii pe Rus Beneamin şi firmele sale Selina SRL şi Trameco SRL Oradea. Deşi negociaseră direct cu furnizorii, firmele lui Rus au importat utilaje din Germania, prin intermediul aceleiaşi Ariston Distribution Corporation, la preţuri cu circa 50% mai mari, diferenţa de bani, adică 100.000 euro, fiind de asemenea scoasă din cont de Bojtor Vilmos-Laszlo şi înmânată cuplului Kiss-Mudura.

DNA susţine că cei 100.000 euro reprezintau "foloase necuvenite pe care inculpatul Rus Beneamin, în calitate de proprietar şi administrator al grupului de societăţi Selina Oradea, le-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc şi suspectului Mudura Alexandru pentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor implicaţi în derularea unor proceduri de achiziţie publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul Selina", fiind vorba, din câte se pare, de lucrări la drumuri.

... şi spălarea mare

După doi ani, reţeta deja patentată a fost aplicată de aceiaşi actori şi la tranzacţia privind cumpărarea de la Consiliul Judeţean Bihor a terenurilor pe care ar fi trebuit să se edifice cartierului Luceafărul, scandal ajuns astăzi în faza contestaţiilor în justiţie. Potrivit DNA, de această dată la spălarea banilor a fost folosită o firmă înregistrată în SUA (Wasleys Worldwide LLC Washington), controlaă de acelaşi Bojtor, prin intermediul căreia a fost disimulată o şpagă de 702.375 euro, tot sub masca achiziţiei unor utilaje din Olanda şi Germania.

"Suma reprezintă un folos necuvenit pe care inculpatul Rus Beneamin l-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc (preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor la data comiterii faptelor) pentru ca acesta să favorizeze societatea Selina S.R.L. în cadrul procedurilor derulate de C.J. Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea. În acelaşi context, inculpatul Rus Beneamin a depus diligenţele necesare pe lângă inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, pentru ca acesta, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească documentaţiile de urbanism caietele de sarcini pentru proiectele imobiliare ce urmau să fie realizate pe terenurile respective", arată ordonanţa DNA.

Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către Alexandru Kiss, în cadrul celor două proceduri judeţul a fost prejudiciat cu 6.126.219 euro!

Tun de 3 milioane euro la CET

Dacă spălările de bani pe seama ridicării cartierului Luceafărul şi a atribuirii gestiunii gropii de gunoi Eco Bihor erau cunoscute încă din acţiunile de anul trecut ale DNA, o noutate o reprezintă implicarea preşedintelui CJ şi a apropiaţilor săi în realizarea de bani negri de pe urma CET-ului orădean. Procurorii DNA îl acuză pe şeful UDMR Bihor şi de primirea de şpăgi, în mod constant, de la furnizorii de cărbune ai centralei.

"În perioada 2004 - mai 2008,  inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, prevalându-se de influenţa avută asupra funcţionarilor din cadrul societăţii comerciale S.C. Electrocentrale S.A. Oradea, implicaţi în procedurile de achiziţie publică, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul Bojtor Vilmos Laszlo şi cu suspectul Mudura Alexandru, în mod repetat, au pretins şi primit de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 3.210.472 euro, promiţând că-i vor determina pe funcţionarii susmenţionaţi să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta din urmă", arată documentul.

Comunicatul DNA, care nu dezvăluie numele afaceristului care l-a denunţat pe Kiss în afacerea "Electrocentrale", mai arată că "pentru a disimula adevărata natură a provenienţei banilor, în mod repetat, participanţii la comiterea infracţiunilor au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în preţul de achiziţie al cărbunelui". Altfel spus, îmbogăţirea "băieţilor deştepţi" s-a făcut şi pe seama măririi cheltueililor făcute de oraş cu încălzirea.

Cer arestarea pe 30 de zile

Şi în cazul tunului de la CET, beneficiarii banilor sunt, potrivit DNA, aceiaşi doi amici, Alexandru Kiss şi Alexandru Mudura (cel din urmă decedat acum un an), iar "spălătorul de serviciu" acelaşi Bojtor Vilmos-Laszlo. Dar, precizează comunicatul, "în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane" decât cele nominalizate.

"În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Sălaj, precum şi al autorităţilor judiciare din Ungaria, Germania şi Olanda", mai arată procurorii DNA.

Marţi, odată cu reţinerea lui Kiss şi Rus, anchetatorii le-au adus la cunoştinţă acestora calitatea procesuală şi acuzaţiile, urmând să îi prezinte Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. După toate probabilităţile, acest lucru se va petrece în cursul zilei de miercuri.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolele:

"Teoria conspiraţiei la UDMR: Reţinerea lui Kiss ar avea legătură cu faptul că a susţinut amplasarea statuii Sf. Ladislau în Centru!"

"Şpăgile lui Kiss: De ce l-a luat DNA în vizor pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean"