Directorul RCS & RDS SA, Ioan Bendei, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, începând din 7 iunie, pentru dare de mită şi complicitate la spălare de bani, în dosarul în care a fost începută urmărirea penală şi în cazul fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.

Anunțul a fost făcut de DNA, care a mai anunțat și că, în vederea confiscării speciale, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparţin societăţilor comerciale BODU SRL (până la concurenţa sumei de 16.771.659 lei) şi RCS & RDS SA (până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei).

Ioan Bendei este acuzat de date de mită şi spălare de bani, infracţiuni săvârşite în perioada în care era administrator al SC RCS & RDS, după ce ar fi plătit diverse sume de bani pentru ca RCS & RDS să transmită meciurile din Liga 1.

După cum se ştie, mai multe persoane care au avut funcţii de conducere în cadrul companiei RCS&RDS, controlate de magnatul orădean ZoltanTeszari, sunt cercetate de DNA în dosarul în care fostul şef al Ligii Profesionale de Fotbal, Dumitru Dragomir, este acuzat că ar fi cerut de la reprezentanţii companiei de televiziune 3,5 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Bendei trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

"Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", arată comunicatul DNA.