Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă este acuzat de DNA că a luat mită nu mai puțin de 8,6 milioane de euro. El a fost pus marţi sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 4,5 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat transmis presei, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie susţin că între 2010 şi 2012, Lucian Duţă a primit în mai multe tranşe, în total 8,6 milioane de euro de la două firme care activează în domeniul IT.

"În perioada 2010 - 2012, inculpatul Duţă Nicolae Lucian, în calitate de  preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având atribuţii de ordonator de credite, a pretins şi primit, în mod repetat, de la reprezentanţii a două firme de software, foloase necuvenite pentru a asigura semnarea şi derularea în bune condiţii a unor contracte/acte adiţionale încheiate de instituţia pe care o reprezenta cu societăţile respective", arată comunicatul DNA.

Duţă este acuzat că a primit, în tranşe, câte 5 milioane de euro, 2,4 milioane de euro, 200.000 de euro şi 1 milion de euro, sume de bani au fost primite de cele mai multe ori în numerar sau prin virament în contul unei firme pe care în fapt o controla fostul şef al CNAS.

"Din sumele de bani virate în contul firmei controlate de Duţă Nicolae Lucian au fost efectuate o serie de plăţi în favoarea acestuia, spre exemplu: contravaloarea unor bilete de avion, cazare la alte hoteluri din ţară şi străinătate, precum şi plăţi pentru achiziţionarea un teren în mun. Bucureşti, într-o zonă rezidenţială exclusivistă, pe care a fost emisă autorizaţie de construire pentru P+4", arată comunicatul DNA.